spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicPeste 200 de disponibilizări la Complexurile Energetice Turceni şi Rovinari

    Peste 200 de disponibilizări la Complexurile Energetice Turceni şi Rovinari

    Aproape 1.500 de angajaţi din sectorul energetic ar putea fi disponibilizaţi în acest an. Un număr de 1.480 de angajaţi din şase companii energetice, controlate de Ministerul Economiei vor fi disponibilizaţi în anul 2011, în vederea eficientizării activităţii societăţilor, se arată într-un proiect de Hotărâre de Guvern.

    Scopul prezentei hotărâri a Guvernului constă în eficientizarea activităţii operatorilor economici din domeniul energetic. Aceasta presupune şi disponibilizarea unui număr de 1.480 salariaţi, care vor beneficia de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 116/2006, privind protecţia socială, acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării, cu modificările şi completările ulterioare, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ. Firma Electrica Serv, filială a distribuitorului şi furnizorului de energie Electrica SA, va disponibiliza 600 de persoane, producătorul de energie electrică şi termică Termoelectrica va renunţa la 300 de salariaţi, iar Electrocentrale Deva va concedia 100 de angajaţi. Totodată, din cele trei complexuri energetice din Oltenia vor fi disponibilizaţi 480 de salariaţi. Astfel, Complexul Energetic Craiova va avea cu 250 de angajaţi mai puţin iar Complexul Energetic Turceni va disponibiliza 200 de persoane. Complexul Energetic Turceni va scăpa de monitorizarea FMI în luna septembrie, după cum a declarat directorul general al termocentralei Octavian Graur. Acesta a precizat că restructurarea va avea loc doar în condiţiile aprobării Ordonanţei 116 „este vorba de cele 200 de persoane care au fost trimise în concediu de aşteptare, 50 au depus cerere iar 150 îndeplinesc condiţiile de pensionare. Dacă se va aproba Ordonanţa 116, cei disponibilizaţi vor primi 29 de mii de lei şomaj şi un venit de completare, până la nivelul salariului mediu”. Disponibilizări într-un număr mult mai redus vor avea loc şi la Complexul Energetic Rovinari, însă de acolo doar vor pleca 30 de salariaţi, conform Realitatea TV.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: