spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicPeste 500 de mineri, la un pas de şomaj tehnic

    Peste 500 de mineri, la un pas de şomaj tehnic

    Luna februarie ar putea aduce veşti nu tocmai bune pentru o parte din salariaţii de la Cariera Jilţ Nord, în condiţiile în care lipsa fronturilor de lucru va face ca din acea perioadă trei excavatoare să nu mai aibă activitate. Conform unor surse este posibil ca în şedinţa de Directorat, ce va avea loc la sfârşitul săptămânii, să se aprobe sau să nu se aprobe intenţia administraţiei de a băga în şomaj tehnic jumătate din numărul salariaţilor de la Cariera Jilţ Nord. De această dată, în condiţiile în care există cerere de cărbune şi energie, la Jilţ Nord problema o constituie lipsa fronturilor de lucru. La ora actuală, la Jilţ Nord funcţionează şase excavatoare, şansele ca trei din acestea să rămână fără obiect de lucru fiind mari. În situaţia în care conducerea CE Oltenia va accepta, din februarie, jumătate din salariaţii de la Jilţ Nord vor intra în şomaj tehnic. Ieri, a fost înaintată către Guvern documentaţia ce priveşte expropierea unor gospodării din zonă, asta pentru a evita situaţiile ce vor duce la blocaje în livrările de cărbune, începând cu luna martie. În prezent la Jilţ Nord lucrează 1050 de mineri. Pentru anul 2014, administraţia CE Oltenia şi-a propus ca fiecare carieră minieră să intre în şomaj tehnic câte o lună de zile.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: