spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicPiaţa de energie impune restructurări

    Piaţa de energie impune restructurări

    “Sistemul energetic este prost în ansamblu!”. Declaraţia îi aparţine şefului Diviziei Energetice, Aurel Medinţu, acesta trăgând un semnal de alarmă asupra pericolului în care se află energia termo şi implicit Complexul Energetic Oltenia.

    În preajma unei noi aniversări a Zilei Energeticianului, şeful Diviziei Energetice din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Aurel Medinţu spune că per ansamblu situaţia nu este una bună în sistemul energetic. Măsurile contradictorii care se iau, cu regulile care se înăspresc tot mai mult, sunt considerate de acesta ca fiind decizii ce nu fac altceva decât să îngreuneze activitatea companiei energetice. „Noi, în momentul de faţă, am rezistat pe piaţă cu un preţ mai mare decât al celorlalţi producători pe nuclear sau hidro, ca urmare a faptului că am tot gândit facilităţi la contracte”, a spus Medinţu. Ori în aceste condiţii, şeful Diviziei Energetice susţine că se poartă discuţii şi se intenţionează să se interzică anumite tipuri de contracte, urmărindu-se desfiinţarea pieţei concurenţiale a contractelor bilaterale.

    Piedici în funcţionare

    În aceste condiţii, noile intenţii ale organismelor din domeniu vor crea greutăţi în funcţionarea CE Oltenia. În plus, noile decizii ce s-ar putea lua în sistemul energetic vor face ca CE Oltenia să ajungă să concureze pe piaţă cu Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, Aurel Medinţu nevăzând cum CE Oltenia ar putea reuşi să vândă energie. „Dacă vom fi puşi să concurăm cu Hidroelectrica şi Nuclearelectrica e clar că nu vom putea vinde sau va trebui să vindem sub preţ sau va trebui să înceapă restructurarea mult mai devreme decât gândisem noi. Noi facem deja demersuri, dar nu depinde de miniştrii pentru că legile le fac organismele de reglementare”, a explicat Aurel Medinţu, la Acces Tv. Întrebat cine sunt cei direct implicaţi în schimbarea regulilor pieţei, Medinţu a dat ca exemplu OPCOM şi ANRE. „Eu sunt sigur că dumnealor înţeleg, dar au altă ţintă. Polonia si Germania aduc în prim plan energia termo şi reduc energia regenerabilă”, a mai explicat şeful Diviziei Energetice din CE Oltenia, Aurel Medinţu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: