spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicPopeangă: "Ruşeţ revine în politică!"

    Popeangă: „Ruşeţ revine în politică!”

    Deputatul social –democrat Vasile Popeangă consideră că Ion Ruşeţ a făcut o mişcare inteligentă, retrăgându –se de la negocierile contractuale ce vor avea loc la începutul anului 2015. Popeangă susţine că negocierile vor fi unele grele şi asta ca urmare a faptului că pretenţiile angajaţiilor au crescut, iar situaţia în Complexul Oltenia este grea.

    Parlamentarul de Gorj, Vasile Popeangă, vede retragerea lui Ion Ruşeţ din mişcarea sindicală, respectiv de la viitoarele negocieri contractuale, ca fiind un semnal că situaţia nu este una foarte bună. „Despre Ruşeţ, se pot spune multe lucruri, are destulă experienţă, are destule informaţii pentru că vine din zonă şi ştie foarte multe lucruri. Poate că cineva ar trebui să înţeleagă faptul că este un semnal. A făcut şi dumnealui o evaluare, a văzut multe, care sunt pretenţiile oamenilor …”, a precizat deputatul social -democrat. În plus, acesta consideră că fostul lider Ion Ruşeţ a făcut o mişcare inteligentă părăsind scena sindicală, acum când negocierile la noul contract sunt sub semnul întrebării din punct de vedere al reuşitei. „A fost o mişcare inteligentă, iar următorul pas va fi să intre în politică. Sunt anumite lucruri care se vor întâmpla”, a mai spus parlamentarul de Gorj. În ceea ce priveşte viitoarele negocieri contractuale, Popeangă crede că Directoratul şi sindicatele trebuie să fie puternice, pentru a rezolva problemele companiei. „Întotdeauna pot fi compromisuri, cedează o parte sau alta, chiar dacă sunt ciocniri, iar ambele părţi pot să rezolve problemele existente”, a mai spus Popeangă. În ceea ce-l priveşte pe Ruşeţ, acesta s-a declarat de multe ori nemulţumit de faptul că nu există o strategie de negociere a noului contract colectiv.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: