spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicPrefectul de Gorj, aspiraţii mari

    Prefectul de Gorj, aspiraţii mari

    Prefectul judeţului, Radu Teodorescu, a dat de înteles în cadrul emisiunii „Punctul pe I”, că are planuri mari pe viitor, însă nu a dorit să divulge în ce constau ele concret. Întrebat dacă anul viitor se vede în continuare prefect al judeţului, parlamentar sau europarlamentar acesta a negat total, dar nici nu a confirmat funcţia pe care o va ocupa în continuare, în 2014. Prefectul de Gorj a ţinut totuşi să declare, în cadrul emisiunii, că a reuşit să formeze o echipă bună la Prefectură dar de la care a avut însă multe de învăţat. La ora actuală, prefectul de Gorj este catalogat ca fiind cel mai tânăr reprezentant al Guvernului în teritoriu, acesta urmând cursurile mai multor şcoli, de la cele de diplomaţie la cele de politică externă. Sunt însă şi voci care susţin că acesta ar urma să ocupe o funcţie importantă în Ministerul de Interne. Nu trebuie omis însă un lucru important, acela că un sondaj efectuat şi comentat pe posturile naţionale a demonstrat faptul că daca ar candida la prezidenţiale, premierul, Victor Ponta, ar câştiga atât din primul cât şi din al doilea tur. Or premierul Ponta, adică deputatul de Gorj, este cel care l-a ajutat mult în carieră pe prefectul Radu Teodorescu, iniţial acesta din urmă fiind consilierul personal al şefului Guvernului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: