29 C
Târgu Jiu
luni, august 3, 2020
Acasă Economic Președintele Consiliului de Supraveghere al CEO, în fața instanței de judecată. Declarația...

Președintele Consiliului de Supraveghere al CEO, în fața instanței de judecată. Declarația îl poate scăpa pe Ciobotărică

- Advertisement -

cornel bobalcaCornel Bobâlcă, președintele Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost audiat, ieri, la Tribunalul Gorj, în calitate de martor în procesul în care au fost trimiși în judecată fostul manager privat al companiei, Laurențiu Ciobotărică, Daniel Antonie, directorul actual al Diviziei Miniere, şi Dorina Jianu, fosta șefă a Compartimentului Juridic. Aceștia sunt judecaţi pentru abuz în serviciu. Cei trei sunt acuzaţi că au acordat ilegal salarii compensatorii pentru ca Aurel Medinţu să renunţe la şefia Diviziei Energetice și să plece din cadrul CEO.

„Am fost convocat la sediul reprezentanței din București a Complexului Energetic Oltenia, pentru a participa la ședința Consiliului de Supraveghere din data de 23 decembrie 2015 în care se afla pe ordinea de zi întreruperea contractului de mandat al lui Aurel Medințu. Ni s-a adus la cunoștință că există o solicitare din partea lui Medințu pentru încetarea contractului de mandat. Personal am votat pentru încetarea contractului de mandat. Nu îmi amintesc dacă s-a discutat despre acordarea unor compensații bănești”, a spus Cornel Bobâlcă.

Declarația cheie

Cornel Bobâlcă a declarat că, în cazul încetării contractului de mandat și rămânerii în vigoare a contractului individual de muncă, se puteau acorda compensații de către Directorat pentru încetarea raporturilor de muncă: „Numai Consiliul de Supraveghere avea dreptul să stabilească plăți compensatorii. Se puteau stabili plăți compensatorii, dacă se prevedea în contractul de mandat sau în actul constitutiv sau al legii. La încetarea contractului individual de muncă se puteau acorda compensații de către Directorat”. La termenul de ieri al procesului a mai fost audiat Roman Marius, un fost membru al Consiliului de Supraveghere, care a spus că nu își mai amintește multe detalii despre ședința respectivă.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite stiri

Dan Ilie Morega: „Am ținut la pieptul meu un șarpe…Marcel Romanescu și-a dovedit adevărata lipsă de caracter și este doar pe interes!”

Dan Ilie Morega, președintele „Institutului de Analiză, Investigații Publice și Politice”, îl critică în termeni foarte duri pe Marcel Romanescu, primarul Municipiului Târgu Jiu,...

De ce Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu?

Numele meu este Lazăr Elena Manuela, am urmat  cursurile facultății de Drept  din cadrul Universității ”Constantin Brâncuși’’ din Târgu-Jiu iar în prezent am fost...

Consiliul Județean Dolj achită despăgubiri proprietarilor de terenuri din județul Gorj

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a emis dispoziția prin care întreaga suprafață de teren supusă exproprierii în vederea derulării investiției în valoare...

Tragedie într-o familie din Motru. Tată și fiică, decedați într-un accident pe „centura“ Craiovei

Un bărbat în vârstă de 41 de ani și fiica lui de șase ani, din municipiul Motru, au decedat în această dimineață într-un accident...

Comentarii recente

Nu puteți copia conținutul acestei pagini