spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicPrim ministrul Viorica Dăncilă, așteptat luni în Gorj

    Prim ministrul Viorica Dăncilă, așteptat luni în Gorj

    Prim ministrul Viorica Dăncilă a fost invitată să participe luni, 30 septembrie, la inaugurarea unei investiții de aproximativ 200 de milioane de euro pe care OMV Petrom a realizat-o în localitatea gorjeană Hurezani. Este una dintre cele mai importante investiții private din România.

    OMV Petrom a investit circa 200 de milioane de euro în perioada 2010-2019 în dezvoltarea unui hub centralizat pentru tratarea gazelor din producţia internă în Sud Estul României. Ultima etapă a acestui proiect a constat într-o investiţie de 50 de milioane de euro începând cu 2017, pentru un nou proces eficient de tratare a gazelor.

    „Hub-ul de gaze de la Hurezani deserveşte patru dintre cele mai importante zăcăminte de gaze naturale din portofoliul OMV Petrom, este situat în judeţul Gorj şi include cea mai mare staţie de tratare a gazelor din ţară. Această investiţie permite României să beneficieze de o sursă de gaze naturale de încredere, acum şi în viitor”, a spus Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Upstream.

    Cel mai important zăcământ de gaze din România

    Investiţia în dezvoltarea hub-ului centralizat de tratare a gazelor de la Hurezani s-a realizat în trei etape. În prima fază s-au investit 135 de milioane de euro pentru unitatea de comprimare gaze pusă în funcţiune în 2010, apoi circa 13 milioane de euro pentru unitatea de deshidratare pusă în funcţiune în 2015 – care înlătură apa din gazul natural, şi aproximativ 50 de milioane de euro pentru cel mai recent proiect – CHD Hurezani (Instalaţia Centralizată de separare a hidrocarburilor), care include staţiile de tratare şi infrastructura de conducte, întregeşte lanţul de comprimare şi tratare a gazelor naturale. Staţia de tratare a gazelor cu o capacitate maximă de 6 milioane metri cubi de gaze naturale zilnic.

    Hub centralizat de la Hurezani este legat de zăcământul de gaze de la Totea – Licurici, cel mai important din România.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: