spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicPrimesc plăţile compensatorii

    Primesc plăţile compensatorii

    Până la sfârşitul acestei săptămâni, condiaţii din Complexul Oltenia vor primi pe carduri diferentele de salarii compensatorii, respectiv între unul şi cinci salarii. Din cei ce se încadrau în programul de concediere, aproximativ 130 de angajaţi au intrat în concedii medicale, existând riscul ca aceştia să piardă din drepturile băneşti dacă vor depăşi 90 de zile de medical.

    ce-oltenia

    În privinţa salariaților ce s-au încadrat în programul de restructurare al acestui an, implementat în CEO începând cu 1 iunie şi care se află în concedii medicale, administraţia a declarat că posibilitatea de pierdere a unor drepturi financiare depinde de perioada de încetare a acestor concedii, practic acest lucru se va întâmpla dacă se va depăşi luna august. Dacă concedierea intervine după 90 de zile de la începutul programului, nu vor mai beneficia de veniturile de completare ci doar de ajutorul de șomaj. În concedii medicale au intrat aproximativ 130 de salariaţi din CEO, ce îndeplinesc condiţiile de pensionare. Până atunci însă, mai exact până vineri, teoretic, foştii angajaţi ai CEO, ce au fost concediaţi cu 1 iunie prin îndeplinirea condiţiilor de pensionare, vor primi tranşa a doua a plăţilor compensatorii, între unu şi cinci salarii, banii urmând a fi viraţi pe carduri. Peste 1.900 de angajaţi ai CE Oltenia au fost concediați, în cadrul programului de restructurare, din luna iunie, prin îndeplinirea condițiilor de pensionare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: