spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicProiectul Strategiei Energetice, în consultare publică. Când ar putea fi aprobată

    Proiectul Strategiei Energetice, în consultare publică. Când ar putea fi aprobată

    Proiectul Strategiei Energetice a României pentru perioada 2019-2030 a intrat în perioada de consultare publică internă, dar și cu statele din vecinătate. Anunțul a fost postat de Andrei Maioreanu, secretarul de stat din Ministerul Energiei, pe pagina sa de Facebook: „Procedurile legale au impus parcurgerea unor etape obligatorii. Astfel, în conformitate cu HG 1076/2004, proiectul a fost supus procesului de evaluare adecvată (SEA) și a fost realizat Raportul de Mediu. Au fost notificate toate autoritățile publice interesate din țară, iar documentele, traduse în limba engleză, au fost trimise către autoritățile competente din țările vecine. Implementarea strategiei energetice a unei țări, oricare ar fi aceasta, dar cu atât mai mult a unei țări membre UE, este un proces cu impact major și dincolo de granițe“.

    Strategia energetică, aprobată în această vară

    Andrei Maioreanu susține că strategia ar putea fi gata aprobată în această vară: „Autoritățile române interesate au 45 de zile la dispoziție pentru a transmite observații, iar autoritățile competente din statele vecine au, la rândul lor, 60 de zile după primirea notificărilor pentru a ne transmite punctele lor de vedere. Ministerul Energiei urmeză să anunțe datele dezbaterilor publice, în condițiile în care legea mai prevede un termen de 60 de zile după primirea punctelor de vedere de la statele vecine pentru organizarea dezbaterii publice a Raportului de Mediu. În 15 zile după această dezbatere, va fi emis Avizul de Mediu, autoritățile din România și din țările vecine vor fi informate și despre acest lucru, iar după această etapă vom redacta Hotărârea de Guvern prin care vom adopta Strategia Energetică și vom obține avizele necesare de la ministerele care au responsabilitate în procesul de avizare. Din punctul meu de vedere, Strategia va fi gata pentru adoptarea prim Hotărâre de Guvern în luna iunie a acestui an. După cum observați, este un proces lung și complex, cu etape legale obligatorii. Așa cum am spus-o de multe ori, Strategia Energetică a României se bazează pe mixul energetic echilibrat și diversificat al țării noastre, pe resursele și potențialul pe care le avem. Viziunea Strategiei este de creștere a sectorului energetic în condiții de sustenabilitate, iar dezvoltarea sectorului energetic este parte a procesului de dezvoltare a României“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: