spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomicProtestul de la Termoncentrala Rovinari ia amploare: zeci de salariați manifestează

    Protestul de la Termoncentrala Rovinari ia amploare: zeci de salariați manifestează

    Protestul a început luni dimineață, când mai mulți angajați de la termocentrala Rovinari care au ieșit din schimbul III nu au mai plecat acasă și au început să proteseteze, alături de ei aflându-se liderul de sindicat de la „Energia“ Rovinari, Manu Tomescu. La scurt timp, și alți lucrători din Complexul Energetic Oltenia (CEO) s-au alăturat protestului, astfel încât numărul celor care protestau în fața termoncetralei ajunsese la aproximativ 30 de persoane. „Au venit oameni de la termocentrala Turceni, Ișalnița, de la Cariera Roșia și Tismana. Am primit semnale din zona Motru, dar și de la alți salariați care vor să vină alături de noi. De asemenea, am primit susținerea necesară din partea conducerii Cartel Alfa. Ion Munteanu, președinte Cartel Alfa Gorj, și Vârțan Golea, vicepreședintele, s-au solidarizat cu noi“, a spus Manu Tomescu.

    Conducerea CEO a încercat să-i convingă să renunțe la grevă și i-a trimis să negocieze cu cei care protestează pe Sorin Olaru, directorul de resurse umane, și pe Constantin Lăzăroiu.

    „Ne-au propus să încetăm protestul pentru că revendicările noastre vor fi discutate în Directorat, dar nu încetăm protestul până când nu suntem sigurii că nu se vor rezolva măcar creșterile salariale și vaucherele. Ne dorim ca creșterea salarială să acopere inflația din ultimii ani. Protestul are scopul de a trage atenția că unitatea noastră este prea mult taxată. Nu vrem să acoperim pierderile cu salariile noastre, mai ales că salariații s-au achitat foarte bine de sarcini. Nu este din vina noastră această pierdere“, a precizat Manu Tomescu.

    Patru revendicări

    Manu Tomescu a anunţat pe pagina sa de Facebook declanşarea protestului de la termocentrala Rovinari şi principalele revendicări:
    „Avem 4 revendicări, cerinţe ale membrilor noştri de sindicat, cu siguranţă fiind şi ale majorităţii salariaţilor din C.E.Oltenia:
    – Majorarea salariilor de la 1 ianuarie 2019;
    – Vauchere de vacanţă pentru salariaţii companiei;
    – Reevaluarea corectă a locurilor de muncă şi încadrarea corespunzătoare în grupele de muncă pentru condiţii speciale sau deosebite, cu specificarea clară şi nominală a acestora, în noua Lege a Pensiilor.
    – C.E.Oltenia să fie integrată într-un MIX ENERGETIC NAŢIONAL, promisiune făcută în campania electorală de parlamentarii locali ai partidelor care susţin şi formează actualul guvern.

    Protestul nostru este unul paşnic, din timpul nostru liber, în afara programului de lucru, şi fără intenţia de a bloca sau împiedica în vreun fel, activitatea, funcţionarea şi producţia S.E.Rovinari sau a altor subunităţi din C.E.Oltenia.

    Acest protest este APOLITIC şi NU este împotriva cuiva sau pentru a da jos pe cineva din conducerea C.E.Oltenia, Ministerului Energiei sau a Guvernului României.
    Protestul nostru este doar pentru aceste 4 revendicări, şi suntem hotărâţi să nu-l încetăm până la îndeplinirea şi rezolvarea lor !“. Cei care protestează vor să discute cu Directoratul CE Oltenia pe tema revendicărilor: „Pentru început protestul nostru constă în pichetarea Porţii 1 de la S.E.Rovinari așteptând să avem un dialog cu Directoratul C.E.Oltenia, pe tema revendicărilor noastre“, mai arată Manu Tomescu. Acesta a spus că protestatarii nu exclud chiar intrarea în greva foamei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: