spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicRăuţ, acuzat că hăituieşte familia Gârjoabă

    Răuţ, acuzat că hăituieşte familia Gârjoabă

    Fostul director de Resurse Umane al fostului Complex Energetic Turceni, Corneliu Gârjoabă, a dezvăluit la Radio Omega calvarul prin care familia sa trece de când Ion Răuţ şi Laurenţiu Ciurel conduc Complexul Energetic Oltenia. Între Gârjoabă şi Răuţ există de câţiva ani disensiuni care s-au lăsat chiar cu plângeri penale reciproce. Mai mult, în opinia lui Gârjoabă Ion Răuţ ocupă ilegal funcţia de director la CEO, acesta obţinând chiar bani în urma concedierii de la Turceni de pe vremea PDL.

    Invitat la Ştirile Radio Omega, democrat-liberalul Corneliu Gârjoabă, fost director de Resurse Umane la fostul Complex Turceni a dezvăluit calvarul în care familia sa trăieşte de când Ion Răuţ şi Laurenţiu Ciurel conduc CEO. Gârjoabă a declarat la Radio Omega că atât el cât şi soţia şi fiul, angajaţi la CEO, sunt hăituiţi de Răuţ care se răzbună politic. În opinia lui Gârjoabă, familia încă suferă de pe urma măsurilor asupritoare luate de actualul director de Resurse Umane de la CEO. „Soţia şi copilul meu au fost schimbaţi tot de domnul Răuţ. Soţia mea a făcut apel în instanţă şi nu a pierdut aşa cum spun unele ziare. Două salariate au declarat de teamă ce a dorit Răuţ la proces”, a spus Gârjoabă. În prezent, pedelistul Gârjoabă suspendat din funcţia de inginer producţie la EMC Jilţ şi se judecă în instanţă pentru repunerea în funcţia de şef Departament Resurse Umane la Turceni.

    Urmărit de Răuţ

    Corneliu Gârjoabă speră ca Justiţia să-i dea dreptate şi să pună punct războiului pe care-l are cu Ion Răuţ. În momentul de faţă, Gârjoabă se simte monitorizat, urmărit de oamenii lui Răuţ. „Vreau să termin cu toate procesele pentru că e vorba aici de răzbunare, de şicanare între noi doi. În 2006, după ce mi-a luat locul la Turceni a început să mă persecute, pe mine şi pe familia mea. Băiatul meu a fost mutat de patru ori, fără nicio explicaţie. Le-am acceptat toate mofturile până acum. E ştie tot despre mine, fiecare mişcare. Simt că sunt urmărit, monitorizat pas cu pas”, a explicat Corneliu Gârjoabă. Fostul director de Resurse Umane de la fostul Complex Turceni, Corneliu Gârjoabă, este de părere că Ion Răuţ nu ar trebui să mai fie angajatul Complexului Oltenia întrucât a fost concediat de PDL în schimbul sumei de peste 400 de milioane de lei vechi. „Tot ce semnează Răuţ în momentul de faţă este ilegal”, a mai spus Gârjoabă la Radio Omega. „Răuţ are salariul mult mai mare. Peste 200 de milioane de lei vechi. Răuţ a beneficiat şi de 430 de milioane de lei vechi pentru că a fost concediat, apoi l-au reangajat şi trebuia să dea banii înapoi. El a pierdut procesul la Craiova cum l-am pierdut eu, dar el cu toate acestea este angajat din nou. Tot ce semnează el acum e ilegal. El n-ar trebui să fie director în CEO. E o mare neregulă ce se întâmplă cu el”, s-a mai plâns Corneliu Gârjoabă. Ion Răuţ, directorul de Resurse Umane de la Complexul Energetic Oltenia, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere vizavi de acuzaţiile aduse de Gârjoabă.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: