spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicReabilitează sistemele de apă cu bani europeni

    Reabilitează sistemele de apă cu bani europeni

    Operatorul de canal şi apă, Aparegio, a început lucrările de reabilitare a sistemelor de apă din mai multe zone ale judeţului. Acesta beneficiază de asistenţă financiară, acordată prin POS Mediu pentru perioada 2007-2013, pentru implementarea Proiectului ,,Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Gorj”, în baza contractului de finanţare.

    Aparegio a semnat pe 19 ianuarie, contractul de execuţie şi proiectare ,,Lucrări la sursele de apă Târgu-Cărbuneşti şi Ţicleni”. Potrivit directorului Aparegio, Ion Popescu „Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii publice deschise, cu respectarea prevederilor legislaţiei româneşti în domeniu. Durata de execuţie a contractului este de 12 luni. Ordinul de începere a lucrărilor este dat cu începere din 22 decembrie 2010. În prezent fiind în etapa de preconstrucţie pentru obţinere a autorizaţiei de construire, mobilizăm personalul pe şantier şi depunem garanţiile de execuţie”. De menţionat este faptul că acest contract vizează îmbunătăţirea sistemului de captare şi tratare a apei potabile, în oraşele Târgu-Cărbuneşti şi Ţicleni din judetul Gorj în vederea îmbunătăţirii operării sistemului de tratare a apei potabile şi a creşterii nivelului de asigurare cu apă potabilă în regim permanent şi la parametrii de potabilitate compatibili cu cerinţele din Uniunea Europeană. Printre lucrările majore pe care cei de la Aparegio încearcă să le efectueze, se numără şi reabilitarea câmpului de foraje din oraşul Târgu-Cărbuneşti şi localitatea Socu, reabilitarea rezervorului de stoc staţiei de pompare şi o staţie nouă de clorinare, dar şi reabilitarea staţiei de tratare şi pompare a apei din oraşul Târgu-Cărbuneşti.

    Bugetul alocat, 300 de milioane de lei

    Potrivit lui Ion Popescu ,,modernizarea şi extindrea sistemelor de captare şi tratare pentru apa potabilă, va îmbunătăţi calitatea serviciilor de apă potabilă furnizată populaţiei, în comformitate cu standardele Uniunii Europene”. Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 300 de milioane de lei. De menţionat este faptul că din valoarea contractului, conform schemei de finanţare, 84% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană şi 16% constituie cofinanţare naţională.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: