spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicRealizarea programului de producţie bate liberul

    Realizarea programului de producţie bate liberul

    Declarată zi liberă, ziua de ieri a însemnat însă muncă, pentru minerii din cadrul SNLO, care au venit la serviciu, pentru a realiza programul de producţie. La cele două Complexuri Energetice Turceni şi Rovinari, atât minerii cât şi energeticienii au avut parte de un week-end prelungit, ei întorcându-se abia astăzi la muncă.

    Realizarea programului de producţie a devenit o prioritate pentru conducerea SNLO, în special în această perioadă, când cererea de cărbune este una ce se înscrie în parametrii normali. La Cariera Roşiuţa, din cei 1200 de salariaţi, 700 au fost ieri prezenţi în carieră, pentru a realiza programul, pe toate cele trei schimburi. „Personalul direct productiv a fost prezent la lucru, cu un program de producţie de 12000 de tone cărbune, 8000 de tone vom da la Işalniţa şi 4000 de tone la Craiova 2”, a declarat directorul EC Roşiuţa, Florin Gheorghescu. Activitate intensă a fost ieri şi la EC Lupoaia, acolo unde din cei puţin peste 1000 de angajaţi, 500 au lucrat „vom livra 11000 de tone cărbune la Craiova şi peste 2000 tone la RAAN. Este o zi liberă, pentru personalul indirect productiv, cei care au lucrat putând să-şi ia liber în altă zi”, a spus conducerea unităţii. Directorul asistent manager, Mircea Mezinca a precizat că „s-a lucrat în toate carierele, cu excepţia personalului tesa. Salariaţii au venit ieri la muncă, dar îşi pot lua liber pe parcursul lunii, în contul zilei muncite. Trebuie să realizăm programul de producţie”.

    Zi liberă pentru energeticieni

    Minerii şi energeticienii de la Complexul Energetic Rovinari s-au bucurat din plin de ziua de ieri, aceştia având liber de la unităţi. Conducerea CE Rovinari a precizat că „ieri au lucrat decât turele şi personalul de la întreţinere, supraveghere, mentenanţă şi intervenţie”. Aceeaşi situaţie s-a întâlnit şi la Complexul Turceni, acolo unde la serviciu, în Bazinul Jilţ, a venit decât personalul de la livrări, 30 de oameni pe schimb, după cum a declarat Directorul Direcţiei Miniere, Ion Paraschivu. „Din cei 2200 de mineri, 2000 au fost liberi. Cei care au lucrat vor beneficia de o zi liberă şi vor fi plătiţi triplu pentru ziua de ieri”, a mai precizat Ion Paraschivu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: