spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicReformele trebuie să continue

    Reformele trebuie să continue

    „Energia şi transporturile ar putea lansa România pe calea unei creşteri mai mari!”. Aceasta reprezintă una din concluziile trase de şeful FMI în România cu privire la sectorul energetic.

    La sfârşitul vizitei efectuate în România, delegaţia FMI şi-a prezentat într-o conferinţă de presă comună cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cei ai Băncii Mondiale, concluziile trase în urma analizelor efectuate. Şeful FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat că cea mai importantă provocare constă în „nevoia de reforme la nivelul întreprinderilor de stat. E de importanţă vitală ca reformele întreprinderilor de stat să nu fie întrerupte”. Franks şi-a completat constatările precizând că „energia si transporturile ar putea lansa România pe calea unei creşteri mai mari”.

    Etăgan: „Modernizările fac parte din reformă”

    Declaraţiile reprezentantului FMI în România au fost comentate de către vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan. Acesta consideră că în ceea ce priveşte SNLO, reformele au fost făcute la timpul lor. „La noi este necesar să se continue modernizările la utilaje, dar şi la grupurile energetice de la termocentrale”, a precizat Etăgan. De altfel, liderul de sindicat consideră că „în ceea ce priveşte constatarea lui Franks cum că « energia ar putea lansa România pe calea unei creşteri mai mari » aici are dreptate. Orice Guvern sau ministru va trebui să ia ceea ce este mai bun şi stabil”.

    Golea: „Trebuie să se continue reformele”

    Asemeni lui Franks şi preşedintele Sindicatului Minerul „Rovinari”, Marin Golea, este de acord cu recomandările şefului FMI în România. Golea consideră că „Franks ştia despre valoarea sistemului energetic, dar acum accentuează. Consideră că acest sector este singurul care poate oferi o creştere economică”. Cât despre schimbarea Guvernului şi instalarea altuia, liderul minerilor din CE Rovinari, crede că „oricine va veni la Guvernare trebuie să continue reforma în sectorul energetic şi mă refer aici la investiţiile de adaptare la mediu”. În ceea ce priveşte poziţia sindicatului din Bazinul Minier Jilţ, liderul de sindicat Adrian Marciuc consideră că singurul lucru care nu poate fi acceptat este privatizarea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: