spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicRestructurarea trece în producţie istoricii şi psihologii

    Restructurarea trece în producţie istoricii şi psihologii

    Procesul de restructurare a personalului tesa din cadrul CE Oltenia a scos la iveală situaţii la care nimeni nu s-ar fi gândit! Într-o companie miniero-energetică, la analiza cv-urilor s-a descoperit cum o parte din angajaţii tesa sunt absolvenţi ai facultăţilor de istorie, psihologie şi chiar agronomie.

    Invitat în cadrul emisiunii „Punctul pe I”, vicepreşedintele PSD Târgu-Jiu a dezvăluit cum s-au făcut o parte din angajările din CE Oltenia. Deşi se ştie că o parte din angajări s-au făcut pe criteriul politic, dar şi pe filiera gradelor de rudenie sau prietenie, nimeni nu s-ar fi gândit însă şi la faptul că anumite persoane, prin studiile superioare terminate, chiar nu au ce căuta într-o companie în care obiectul principal este cel minier şi energetic. În exclusivitate pentru Acces Tv, Pecingină a dezvăluit faptul că aproximativ 40 din salariaţii tesa au terminat facultatea de istorie, psihologie. „Sunt angajaţi care au studii de istorie şi psihologie, 30-40 la număr, şi care nu au nici o legătură activitatea pe care o desfăşoară. Cei care au făcut Facultatea de Istorie nu au ce face, pentru că situri arheologice nu au prea găsit, iar aici este Muzeul Judeţean atent la acest lucru. Chiar şi prin clientelă politică nu poţi să mergi până acolo încât să angajezi un psiholog la CE Oltenia”, a declarat Pecingină, la Acces Tv. Chiar şi un telespectator al emisiunii a dezvăluit faptul că la unul din compartimentele importante ale companiei, unul din angajaţi are studii de agronomie. O mare parte din angajările făcute în CE Oltenia s-au realizat în ultimii ani pe baza criteriului politic, dar şi pe filiera gradelor de rudenie şi prietenie. Social-democratul Pecingină nu exclude faptul că şi în urma acestor restructurări pe noua organigramă se vor strecura şi cunoştiinţe, însă speră ca acest criteriu să nu fie primordial. În următoarea perioadă, în urma implementării noii organigrame în locul birourilor ticsite de personal, vor rămâne compartimente cu mult mai puţini salariaţi, calificativele acordate făcând în mod obligatoriu departajarea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: