spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicRevizii, în loc de producţie

    Revizii, în loc de producţie

    Cei peste 5.000 de mineri din cele două Bazine Miniere Motru şi Jilţ nu vor mai intra de astăzi în concediu de odihnă pentru cinci zile. Decizia a fost luată vineri, de comun acord, de administraţia CE Oltenia şi sindicate. Vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan a precizat că discuţiile pe marginea concediului se vor relua pe data de 20 august.

    Reprezentanţii Directoratului din cadrul CE Oltenia s-au întâlnit vineri dimineaţa la orele 9:00 cu liderii de sindicat din Bazinele Miniere Motru şi Jilţ, dar şi cu reprezentanţii FNME pentru a discuta pe marginea intrării celor peste 5.000 de mineri în concediu de odihnă. Întâlnirea a avut ca scop prezentarea poziţiei, respectiv a motivării deciziei luate de conducerea Diviziei Miniere cu privire la această măsură. După dezbateri amănunţite, de comun acord, administraţia şi sindicatele prezente la discuţii au decis ca minerii vizaţi să nu mai intre de astăzi în concediu de odihnă. „Am convenit împreună cu directorul general Laurenţiu Ciurel ca minerii din zona Motru-Jilţ să nu mai plece în concediu pentru o săptămână. Vom relua discuţia pe 20 martie, când vom stabili ce avem de făcut”, a declarat vicepreşedintele Gheorghe Etăgan. Cum există stocuri suficiente de cărbune în această săptămână minerii vor participa la programe de activităţi pentru angajaţii din subunităţi, cu alte cuvinte vor efectua lucrări de revizii şi reparaţii, pe lângă activitatea de livrare. Discuţiile între cei doi parteneri pe tema reluării concediului de odihnă vor avea loc pe data de 20 martie. În prezent, CE Oltenia se confruntă cu o cerere scăzută de energie comparativ cu supraproducţia de cărbune. Ieri, la orele 11:00, energia termo livrată în sistemul energetic naţional reprezenta 27,5%, hidro 23,3%, nucleară 24,3% iar cea eoliană doar 4,9%.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: