spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicRușeț: Legea privind reducerea vârstei de pensionare va duce intrarea în conservare...

    Rușeț: Legea privind reducerea vârstei de pensionare va duce intrarea în conservare a unor perimetre

    Ion Rușeț, consilier în cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), consideră că planul de închidere a termocentralelor pe cărbune din cadrul va fi accelerat prin aprobarea proiectului legislativ de reducere a vârstei de pensionare a salariaților care au lucrat în condiții deosebite de muncă. „Doamna deputat Prună a prezentat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care spune că este un pas important pentru tranziția justă.

    Când vor avea loc primele pensionări

    Ion Rușeț consideră că primele pensionări în baza acestei legi vor avea loc în toamna acestui an, dacă președintele o va promulga, existând și varianta reexaminării sau a unei verificări cu privire la constituționalitatea ei: „De aici va pleca spre promulgare  la președintele Klaus Iohannis. Nu cred că, după votul de ieri, vor fi parlamentari care să conteste legea. S-ar putea să o facă un grup de senatori. Va ajunge la președinte necontestată de parlamentari și președintele are câteva posibilități: poate să o retrimită spre reexaminare, fie să ceară Curții o verificare de constituționalitate. Dacă nu face acest lucru, înseamnă că o promulgă la finalul acestei luni sau la începutul lunii următoare. Va fi publicată în Monitorul Oficial, după promulgare și la 30 de zile va intra în vigoare. Probabil că Ministerul Muncii va completa normele metodologice de la actuala lege, pentru că apare o situație nouă. Probabil că, cel mai devreme, în toamnă pot să iasă la pensie colegii noștri care au vârsta de 52 de ani și cel puțin 25 de ani de activitate în condiții deosebite. Există și o prevedere, și anume cu privire la stagiul de cotizare în aceste activități, care reglează situația celor care nu au contribuit cu cotizația la cuantumul de condiții deosebite. Guvernul va veni cu normele metodologice de aplicare“.

    „Restrângerea unor activități“

    Proiectul legislativ care a fost votat de Camera Deputaților va duce la o accelerare a restructurării de personal, ceea ce va însemna închiderea unor cariere miniere.

    „Probabil că în anul 2022, programul de restructurare la nivelul Complexului Energetic Oltenia în aceste condiții va fi complet modificat, pentru că, pe de o parte vom avea un număr de colegi care vor ieși la pensie în mod natural, iar pe de altă parte trebuie să facem o redistribuire și redimensionare, iar personalul TESA care nu beneficiază de această lege va fi personalul care va primi venitul de completare într-un nou program de restructurare. Să nu creadă cineva că aplicarea acestei legi nu va duce la aplicarea unui nou program de restructurare, dimpotrivă, vom asista la un program de restructurare extrem de dur în anul următor. Probabil că numărul de persoane care va beneficia de această lege va depăși 3.000 de persoane într-o perioadă de doi ani de zile. Discutăm numai de personal din producție, care va impune o redimensionare a activității Complexului Energetic Oltenia, care înseamnă restrângerea unor activități și conservarea unor perimetre. Vor fi trecute în conservare unități ca număr mai mare decât cel prevăzut în actual plan de restructurare“, a mai spus Ion Rușeț, la o emisiune de la Gorj Tv.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: