spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicRuşeţ, preşedinte de onoare al minerilor din Bazinul Jilţ

    Ruşeţ, preşedinte de onoare al minerilor din Bazinul Jilţ

    Ion Ruşeţ este noul preşedinte de onoare al Sindicatului Mine-Energie Jilţ Turceni. Acest lucru a fost posibil după ce democrat-liberalul şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al Uniunii Sindicale „Mine-Energie” Jilţ-Turceni.

    Conducerea noului sindicat a precizat că în cursul lunii noiembrie Uniunea Sindicală „Mine-Energie” Jilţ-Turceni se va dizolva, toate drepturile şi obligaţiile sale fiind preluate de Sindicatul „Mine-Energie” Jilţ-Turceni. Secretarul general al SME Jilţ Turceni, Petre Mămăligă, a mai declarat că „pentru funcţia de preşedinte de onoare la noul sindicat au fost avute în vedere mai multe personalităţi, care prin activitatea lor au avut un rol important în cadrul USME Jilţ Turceni. Analiza efectuată ne-a arătat că domnul Ruşeţ este persoana indicată să ocupe funcţia de preşedinte de onoare la Sindicatul Mine Energie Jilţ Turceni”. În calitate de preşedinte de onoare la SME Jilţ-Turceni, Ion Ruşeţ poate participa la toate şedinţele organizaţiei sindicale, dar poate fi şi solicitat de către conducerea sindicatului pentru a participa la acţiuni.

    Mămăligă: „O să apelăm la experienţa domnului Ruşeţ”

    Întrebat dacă noul sindicat are nevoie de persoana Ruşeţ, secretarul general al USME Jilţ Turceni, Petre Mămăligă, a declarat că „din câte cunoaştem, domnul Ruşeţ are cabinetul parlamentar în incinta clădirii sindicatului, deci nu o să lipsească fizic. Când vor fi de luate decizii ce implică partea socială, a minerilor, o să apelăm la experienţa dumnealui”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: