spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăEconomicSalariații de la cariera Roșiuța vor să oprească lucrul

    Salariații de la cariera Roșiuța vor să oprească lucrul

    Salariații de la cariera minieră Roșiuța sunt hotărâți să oprească lucrul. Președintele Sindicatului Solidatitatea 2013, Nicu Bunoaica, se arată dezamăgit de secretarul de stat Doru Vișan, de la Ministerul Energiei, care i-a promis că va face o vizită în carieră, dar nu s-a ținut de cuvânt. Bunoaica a spus că minerii de la cariera Lupoaia au luat decizia să oprească lucru la sfârșitul lunii octombrie, dacă, până atunci, nu se va rezolva cu grupa de muncă: „Oamenii sunt foarte nemulțumiți și au hotărât să oprească lucrul, dacă nu se vor da asigurări cu privire la păstrarea grupei de muncă și în anul 2019“.

    „Nu și-a respectat promisiunea“

    Nicu Bunoaica a precizat că secretarul de stat l-a anunțat că nu mai vine la Lupoaia pentru a nu da naștere la disensiuni între liderii de sindicat: „Mi-a promis de mai multe ori că vine și nu a mai venit. Nu și-a respectat promisiunea. Am vorbit cu dumnealui și m-a anunțat că nu poate să vină, pentru că ceilalți lideri de sindicat s-ar fi supărat și s-ar fi iscat animozități. A spus că era o chestiune sindicală. L-aș fi dus în carieră și i-aș fi arătat excavatoarele în moarte clinică și cablurile așa cum sunt“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: