spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicSalarii mai mici pentru angajaţii Minprest

    Salarii mai mici pentru angajaţii Minprest

    Programul de patru zile nelucrătoare la care a trecut CE Oltenia afectează şi programul prestatorilor ce lucrează pentru Divizia Minieră. În urma adresei înaintate, conducerea Minprest a încheiat un protocol cu sindicatele prin care s-a acceptat trecerea la programul de patru zile lucrătoare.

    Situaţia grea prin care trece CE Oltenia afectează în mod direct şi activitatea prestatorilor ce efectuează anumite servicii pentru companie. Spre exemplu, măsura luată de administraţia companiei cu privire la reducerea programului la patru zile lucrătoare, afectează şi activitatea salariaţilor Minprest ce lucrează pentru Divizia Minieră. Directorul general Gabriel Giorgi a declarat că prin discuţiile purtate ieri cu administraţia s-a trecut la semnarea unui acord prin care o parte din salariaţi trec în fără plată în zilele indicate de administraţie. „În urma adresei CE Oltenia şi aici vorbesc de cele patru zile lucrătoare în care se intră în fără plată, am încheiat un acord cu sindicatele. Există o prevedere, un articol în contractul colectiv de muncă în care se specifică faptul că atunci când beneficiarul nu lucrează, angajaţii Minprest intră în fără plată”, a mai explicat directorul Minprest, Gabriel Giorgi. În plus, partea proastă pentru angajaţii Minprest este aceea că pe lângă faptul că au un salariu mic îl vor lua şi mai mic, urmare a faptului că vor exista patru zile de fără plată, reducerea aplicată fiind de 20%. În concediu fără plată se pare că nu vor intra angajaţii Minprest ce prestează pentru sucursalele energetice, salariaţii PSI şi Căi Ferate Uzinale ce prestează la Divizia Minieră.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: