spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicȘase luni de la începerea protestelor minerilor în Piața Prefecturii

    Șase luni de la începerea protestelor minerilor în Piața Prefecturii

    Astăzi se împlinesc șase luni de la începerea protestelor din Piața Prefecturii din municipiul Târgu Jiu. Angajații Complexului Energetic Oltenia (CEO) au protestat pentru aprobarea proiectului legislativ de reducere a vârstei de pensionare pentru cei care lucrează în condiții deosebite de muncă la 52 de ani și minim 25 de ani de vechime, care a fost votat de Camera Deputaților și se află la președintele Klaus Iohannis pentru a fi promulgat.

    Manu Tomescu, unul dintre liderii protestului din Piața Prefecturii din Târgu Jiu, a transmis un mesaj: „Astăzi se împlinesc fix 6 luni de proteste pentru recunoașterea prin lege a grupei de muncă în condiții speciale, condiții în care muncesc minerii și energeticienii din România!

    Șase luni pe ger, pe vânt, pe ninsori și ploi, apoi pe caniculă sau ploi torențiale, noi cei câțiva oameni care am protestat zi de zi în Piața Prefecturii din Tg.-Jiu. Am sperat, am luptat, am strigat și nu am cedat!

    Chiar dacă am fost jigniți, umiliți, ironizați, intimidați și acuzați pe nedrept de tot felul de manipulări, noi ne-am luptat în continuare pentru drepturile noastre și iată-ne astăzi așteptând PROMULGAREA, având speranța că în sfârșit generațiile de mineri și energeticieni, care am mai rămas să muncim în C.E. Oltenia, o să fim și noi în sfârșit încadrați în legea pensiilor, la grupa de muncă în condiții speciale!

    Cred că până la urmă au înțeles cu toții faptul că minerii și energeticienii din C.E. Oltenia merită și trebuie încadrați corect în lege, pe condițiile în care muncesc, iar continuitatea activității în C.E. Oltenia ține exclusiv de Guvernul României, ci nu de condiționarea drepturilor noastre!

    Dacă Guvernul României are nevoie de minerii și energeticienii din C.E. Oltenia pentru siguranța Sistemului Energetic Național, atunci trebuie în primul rând să facă angajări și să întinerească forța de muncă din această ramură de activitate, să facă investiții reale și consistente în instalațiile și utilajele din subunitățile companiei și nu în ultimul rând să mărească salariile minerilor și energeticienilor, dacă vor să demonstreze că îi respectată pe acești SPECIALIȘTI!“, a spus Manu Tomescu, vicepreședintele sindicatului Energia Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: