spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicScandalul momentului la CEO!

    Scandalul momentului la CEO!

    Pentru anul 2018, CE Oltenia estimează un necesar de cca 13 milioane de certificate de CO2. Validarea numărului de certificate de emisii de dioxid de carbon se face de către un auditor autorizat, în conformitate cu prevederile legislative, după expirarea anului calendaristic, arată CEO într-un comunicat de presă.

    Scandalul momentului la CEO este problema certificatelor de CO2. De câteva săptămâni, în spațiul public, adică pe paginile de socializare și chiar și în presa ultimelor zile, s-a vorbit despre faptul că CEO este de fapt pe pierderi și nu pe profit, așa cum a prezentat CEO pe site-ul companiei, situația financiară. Fostul manager, Laurențiu Ciurel, îi acuză pe șefii societății, inclusiv pe președintele CS Cornel Bobâlcă și managerul Sorinel Boza, de încălcări grave inclusiv a Legii Contabilității.

    Astfel, comunicatul CEO vine ca urmare a afirmațiilor fostului manager, care, anunță pe blogul său „începutul sfârșitului”: „Povestea cu certificatele de CO2 o știe toată lumea. Pe scurt, CEO putea să ia cu 4 euro bucata și nu a luat, iar acum ajunse 23 de euro bucata. 13 milioane certificate ori 19 euro diferența, se făcură vreo 240 de milioane de euro, gaură.

    Dar nu de asta-i vorba. Certificatul ăsta intra în cost. Ca și cărbunele, ca și chimicalele, ca și salariile. Dacă nu ai bani să achiți costul la moment și legea te lasă sa plătești mai încolo, trebuie să faci provizion (…).– pe ianuarie s-au provizionat 1,302 milioane certificate cu 2,1 euro;– pe februarie 1,252 milioane cu 2,1 euro;– pe martie 1,219 milioane cu 2,1 euro;;– pe aprilie 0,717 milioane cu 2,1 euro;– pe mai și iunie nu s-au făcut provizioane deși trebuia. Iar se face brain-storming și dintr-o furtună de idei se naște una mai măreață (…)

    (…) În realitate trebuiau provizionate 5,2 milioane de certificate la un preț de cca 16 euro bucata, deci o pierdere de cca 340 mil lei. Între timp pierderea la 6 luni s-a transformat din 340 în 500 de milioane pentru ca prețul la certificat s-a dus în 24 de euro, așa cum știa toata lumea în afar’ de Boza. Provizionul ar fi trebuit făcut pe minim 20 de euro”, scrie Laurențiu Ciurel.

    Reacția CEO

    Reacția CEO nu a întârziat să apară: ”HG nr.780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră nu impune conformarea lunară/trimestriala/semestriala a operatorului economic privind achiziționarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon. Art. 18.(2) menționează : „Operatorul fiecărei instalații are obligația de a restitui, până cel târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalația respectivă în anul calendaristic anterior.”

    Conform noilor Reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară – IFRS, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.2844/2016, cu aplicabilitate de la 01 ianuarie 2018, societatea are obligația, la închiderea exercițiului financiar al anului, să constituie provizioane pentru cantitatea de certificate de CO2 neachizitionate în cursul anului, la prețul de achiziție valabil la 31 decembrie.

    Astfel, politică contabilă a societății a fost adaptată în mod obligatoriu la noile reglementări IFRS care modifică modalitatea de prezentare a informațiilor aferente situațiilor financiare, pentru a putea fi comparabile la nivel internațional.

    Conform prevederilor IFRS, “un provizion este recunoscut numai în momentul în care: o entitate are o obligație curentă generată de un eveniment anterior, este probabil că o ieșire suplimentară de resurse să fie necesară pentru a onora obligația respectivă și se poate realiză o estimare credibilă a valorii obligatiei” (pe bază datelor din ultima zi a anului bugetar). Raportarea contabilă a primului semestru 2018 a fost postată pe site-ul companiei, la secțiunea INVESTITORI/GUVERNANTĂ CORPORATIVĂ/RAPOARTE FINANCIARE, în conformitate cu prevederile legale de transparența și raportare, după depunerea acesteia la Ministerul Finanțelor.

    Creșterea prețului certificatelor de CO2 este una dintre cauzele care au determinat diminuarea profitului CE Oltenia în primul semestru 2018 față de primul semestru 2017, alte cauze fiind: – scăderea producției de energie electrică în conformitate cu solicitările Dispeceratului Energetic Național pentru intrarea în sistem a energiei produse pe bază de cărbune; – scăderea prețurilor medii pe piață de energie electrică; – înregistrarea de pierdere financiară din diferențele de curs valutar (la creditele accesate pentru proiectele de mediu implementate pentru conformarea cu prevederile directivelor europene); – creșterea amortizării mijloacelor fixe, că urmare a aplicării noilor reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară – IFRS începând cu 01 ianuarie 2018.

    Pierderi pentru toată lumea

    CEO: „Creșterea accelerată a prețurilor certificatelor de CO2 va genera pierderi pentru orice producător de energie pe bază de cărbune, în special în actuală structură (monosursa) a sistemului energetic din România, unde cotă energiei pe bază de cărbune este de cca 25% și nu influențează prețul pieței, spre deosebire de Polonia, de exemplu, unde energia pe bază de cărbune acoperă cca 70% din piață și poate dictă prețul pieței. Menționam că pierderile vor putea fi recuperate începând din trimestrul I, 2019, pentru care CE Oltenia are deja încheiate contracte la prețuri care vor echilibra lichiditățile companiei”.

    Ce spune Vișan

    Secretarul de stat în Ministerul Energiei a avut o reacție în urmă cu mai multe săptămâni, când deja apăruseră primele semnale potrivit cărora CEO ar fi pe pierderi și nu pe profit. Acesta a lăsat să se înțeleagă ă situația financiară postată pe pagina de site a companiei este cea reală: „Bugetul CEO este, după cum ați văzut, public. Situația financiară a fost publicată pe site-ul companiei. Bugetul nu e pe pierderi dar exercițiul financiar va fi dificil generat de prețul certificatelor de CO2”.

    Te-ar mai putea interesa

    4 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: