spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicScapă de şomaj tehnic!

    Scapă de şomaj tehnic!

    Minerii din cadrul Complexului Energetic Oltenia nu vor mai intra în şomaj tehnic până la sfârşitul anului! Declaraţia îi aparţine şefului Diviziei Miniere, Daniel Antonie, în această perioadă o parte din minerii trecând deja la efectuarea de revizii şi reparaţii pe utilaje. „Sunt programate pentru revizie excavatoarele, oamenii lucrează la reparaţii, iar concediile sunt programate. Nu vor mai intra în şomaj tehnic până la sfârşitul anului”, a precizat Daniel Antonie. Spre exemplu, în prezent la UMC Jilţ Sud, două excavatoare au intrat în lucrări de revizii şi reparaţii. Şi totuşi, administraţia CE Oltenia va trebui, pe viitor, să ia o decizie legată de activitatea minieră şi asta ca urmare a faptului că bugetul de venituri şi cheltuieli, prognozat pe acest an, prevede ca fiecare unitate minieră să intre prin rotaţie câte o lună în şomaj tehnic, el fiind stabilit pe 11 luni. Până în momentul de faţă, în şomaj tehnic a intrat Bazinul Minier Jilţ, cele două unităţi miniere din Motru –Lupoaia şi Roşiuţa, şi Cariera Berbeşti. În situaţia în care CE Oltenia nu va reuşi să încheie contractul de export cărbune în Serbia, situaţia va deveni una îngrijorătoare şi asta pentru că depozitele termocentralelor şi ale unităţilor miniere sunt pline de cărbune.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: