spot_img
11.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicSe cere performanţă în CE Oltenia

    Se cere performanţă în CE Oltenia

    Vicepremierul Liviu Dragnea a confirmat faptul că la nivel ministerial se încearcă găsirea de soluţii încât CE Oltenia să poată încasa banii cuveniţi în urma livrărilor de cărbune. La ora actuală CE Oltenia are de încasat de la beneficiari 6.000 de miliarde lei vechi.

    În momentul în care Laurenţiu Ciurel a preluat conducerea CE Oltenia compania avea de recuperat aproximativ 4.200 de miliarde lei vechi, bani care în conformitate cu prevederile legale s-au constituit în provizioane şi care au diminuat profitul. În prezent compania are de încasat de la beneficiari 6.000 de miliarde lei vechi, situaţie care dă de gândit şi actualului Executiv. Vicepremierul Dragnea a declarat ieri că la nivel ministerial se încearcă găsirea de soluţii care să ajute la rezolvarea problemei pe întreg sistemul. „Se analizează cu atenţie şi urmărim ca managementul privat să-şi atingă indicatorii de performanţă. La nivelul Ministerului Energiei, Economiei şi Finanţelor se lucrează la identificarea unor soluţii care să dea rezolvare pe tot sistemul. Există multe blocaje, bani care ar trebui luaţi de la un agent economic la altul. Trebuie să găsim o soluţie pentru Complexul Oltenia”, a specificat vicepremierul Liviu Dragnea la Târgu-Jiu. Mai mult decât atât, chiar în condiţiile acestea, Liviu Dragnea susţine că managementul privat trebuie să-şi atingă indicatorii de performanţă. Deşi vorbim de recuperarea unor sume mari de bani, în ciuda situaţiei grele de pe piaţa de energie, CE Oltenia reuşeşte să funcţioneze pe profit, fapt ce va face să nu întâmpine probleme din partea delegaţiei FMI. În acest sens, şeful CE Oltenia a susţinut că are încredere că se va trece cu bine peste evaluarea Fondului Monetar Internaţional şi asta tocmai datorită faptului că CEO funcţionează pe profit. Chiar şi vicepremierul Dragnea susţine că deşi runda de negocieri cu delegaţia FMI nu va una uşoară, este sigur că cei ce vor coordona discuţiile vor obţine rezultate bune pentru ţară şi interesul naţional.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: