Acasa / Economic / Se majorează pensiile românilor care au lucrat în grupele I şi II de muncă cu până laa 40%

Se majorează pensiile românilor care au lucrat în grupele I şi II de muncă cu până laa 40%

Pensionarii care au lucrat în grupele I şi II de muncă şi cărora nu li s-a acordat punctaj vor lua pensii majorate în aprilie, în unele cazuri creşterea fiind cu 40% faţă de cât au încasat până acum. Până la Paşti, în jur de 42.000 de români, beneficiari ai Legii nr.221/2018, vor lua pensii majorate în urma recalculării.

De exemplu, un miner din Petroşani care a avut până acum pensie de aproape 3.500 de lei va lua în aprilie puţin peste 5.000 de lei la pensie, spune Ministrul Muncii, Marius Budăi, într-un comunicat oficial remis azi Economica.
Un miner din Petroşani cu pensie de circa 1.950 de lei va încasa în aprilie pensie majorată la peste 2.700 de lei, spune Budăi.

Un pensionar care a lucrat în siderurgiela Galaţi şi care până acum avea pensie de circa 2.700 de lei va încasa în aprilie pensie majorată la aproape 3.800 de lei. 

balerină care până acum a avut pensie de aproape 1.700 de lei va primi în aprilie pensie de aproape 2.200 de lei.
Un pensionar care a lucrat la Metroul SA şi care până acum a luat la pensie circa 1.500 de lei, va primi în aprilie pensie majorată de peste 2.100 de lei.

Luni, 1 aprilie, au început să fie virate pensiile

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) atrage atenţia că, în luna aprilie 2019, pensiile celor care au primit deciziile de recalculare, adică beneficiarii prevederilor Legii nr.221/2018, se achită în cuantumul anterior recalculării, diferențele reprezentând drepturi restante, calculate pentru perioada 1 octombrie 2018 – 30 aprilie 2019, urmând să fie achitate, la domiciliul beneficiarilor, în perioada 11- 15 aprilie 2019, prin intermediul factorilor poștali.

Dacă pensionarii nu au fost găsiţi acasă de poştaş, pot ridica sumele reprezentând drepturile restante aferente majorării, până la data de 17 aprilie 2019, de la ghişeele poştale de care aparţin.
Această modalitate de plată a diferențelor se aplică atât pensionarilor care primesc drepturile prin Poșta Română S.A, cât și celor care primesc drepturile prin cont bancar, semnalează CNPP

Ministrul Muncii a explicat că este vorba despre o categorie de pensionari care au ieşit la pensie pe anumite legi speciale, însă nu li s-au acordat sumele aferente grupelor de muncă. „A fost o categorie de pensionari care au ieşit la pensie pe anumite legi speciale şi, în momentul ieşirii la pensie, nu li s-au acordat grupe de muncă conform perioadei lucrate în grupe de muncă – fie în grupa I, fie grupa a II-a, fie în condiţii deosebite sau speciale cum se numesc acum”, a conchis Budăi. 

3 comentarii

  1. Cănd se bagă pensiile pe card luna asta?

  2. foarte bine ca se majoreaza,dar ce facem ca in salariat trebuie sa sustina 2 pensionari,un somer,un asistat social? poate alesii nostrii au invatat o alta matematica decat noi cei care suntem productivi.Se pare ca fac calcule ca pe vremea creditului cu buletinul(te apuca tristetea la sfarsit)

    • Oamenii care încasează pensii azi, nu sunt susținuți de nimeni. Ei au muncit, și-au plătit contribuția la pensie, la sănătate, la șomaj, iar acum sunt considerați o pacoste pe buget, pentru că așa sugereaza unii, de câțiva ani încoace prin mass-media!

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*