spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEconomicSe vrea destabilizarea CEO

    Se vrea destabilizarea CEO

    cosmin popescuCosmin Popescu, şeful judeţului, contestă decizia Consiliul de Supraveghere de a cere demisia membrilor Directoratului pe motiv că supraveghetorii sunt interimari, şi nu au susţinut un concurs legal, conform Ordonanţei 109. Ministerul Energiei a scos la concurs posturile din Directorat, dar şi pe cele din Consiliul de Supraveghere, iar Cosmin Popescu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei, consideră cel puţin bizară solicitarea Consiliului de Supraveghere, care nu are drept conform legii să ceară demisii din Directoratul CEO. „Discuţiile despre aceste demisii sunt purtate pe surse, nu este o decizie oficială. Problema este că acest Consiliu de Supraveghere este unul interimar şi e greu să descrii legal, conform 109, cât de mult poate să aplece Consiliul de Supraveghere sau cât de mult poate să-i ceară acestui directorat. Eu am văzut un lucru, cei de la Ministerul Energiei au scos la concurs, în baza Ordonanţei 109, posturile pentru Consiliul de Supraveghere şi posturile pentru membrii Directoratului. Este un non-sens, ceri acum demiterea Directoratului şi viitorul Consiliu de Supraveghere să lucreze cu acest Directorat impus de un Consiliu de Supraveghere provizoriu. Sunt nişte etape legale de urmat. Să aştepte concursul. Acest Consiliu de Supraveghere să stabilească planul de administrare pentru patru ani, iar la rândul lui să ceară Directoratului, din moment ce îl numeşte, planul de management. Pentru că este o obligaţie legală. Directoratul trebuie să îndeplinească planul de management în termen de 60 de zile cu care Consiliul de Supraveghere trebuie să fie de acord sau nu. În momentul în care nu poate fi de acord, poate să-i demită. E bizar şi sper să nu fie adevărat că le-a cerit demisiile”, a declarat Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

    Concursuri legale

    Potrivit unor surse, în urmă cu câteva zile, Consiliul de Supraveghere al CEO le-ar fi sugerat membrilor din Directoratul companiei să-şi depună demisiile în următoarele două săptămâni. Solicitarea pare, însă, de neînţeles, în condiţiile în care Ministerul Energiei a scos la concurs toate posturile din cele două organisme de conducere. Cosmin Popescu susţine că cel mai mare vinovat pentru situaţia creată la CEO este chiar ministrul Energiei, Victor Grigorescu, şi îi cere acestuia să înceteze să mai destabilizeze compania energetică. Popescu este de părere că, în această perioadă de tranziţie, specialiştii în minerit şi energie să fie lăsaţi să conducă CEO până când Ministerul Energiei va organiza concursurile legale în baza Ordonanţei 109. „Trebuie să se hotărască odată. Compania asta are nevoie de un Consiliu de Supraveghere legal constituit, în baza Ordonanţei 109. Are nevoie de un Directorat stabil pentru că, aceste informaţii, fie ele pe surse, fie din interiorul companiei, fac rău societăţii şi trebuie să înceteze aceste lucruri. Încă o data spun, cel mai mare vinovat în acest moment este Ministerul Energiei, care vede foarte bine situaţia. În momentul în care vezi nişte oameni care lucrează, şi eu mă refer la directorul Ionel Ilie, despre ceilalţi nu ştiu şi nu am comentat niciodată despre problemele domnului Ciobotărică sau cele ale domnului Antonie, mă refer doar la Ionel Ilie. În situaţia în care el încearcă să treacă cu bine peste această perioadă, să constituie stocurile de cărbune pentru perioada de iarnă, să încheie contracte de energie, pentru asta îl apreciez şi le-am zis celor din minister să lase în pace oamenii care se pricep în energie să conducă în această perioadă tranzitorie până se hotărăsc ei şi fac acest concurs legal, şi numiţi Consiliul de Supraveghere până se hotărăsc să facă alt concurs legal pentru Directorat, dar până atunci, lăsaţi acest om care s-a integrat şi încearcă să rezolve toate problemele. Nu au fost probleme cu salariile, încearcă să rezolve problemele şi cu furnizorii şi cu băncile”, a mai spus Cosmin Popescu, fost director în CEO.

    Demisii sugerate

    Preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, este şi el de părere că starea de instabilitate persistă la nivel de conducere în Complexul Energetic Oltenia, care în ultima perioadă a fost condus de manageri interimari. „Li s-a sugerat demisiile celor din Directorat. Vedem pe z ice trece că se continua starea de instabilitate la CEO, neavând niciodată o administraţie care să îndeplinească indicatorii de performanţă şi ministrul Grigoresc produce blocajul companiei”, a mai precizat Ion Călinoiu, fost preşedinte de Consiliu Judeţean.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: