spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicSeceta aduce bani companiilor energetice

    Seceta aduce bani companiilor energetice

    Lipsa precipitaţiilor se dovedeşte a fi un lucru benefic Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO), urmare a faptului că societatea se confruntă cu o creştere a cererii de cărbune cu 25%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan a declarat că „această creştere a cererii de cărbune se datorează în principal închiderii unui grup nuclear de la Cernavodă, pentru efectuarea de revizii iar nivelul apei, din lacurile de acumulare este sub limită”. Şi la cele două Complexuri Energetice, Turceni şi Rovinari situaţia este una favorabilă, cererea mai mare de energie, aducând profituri semnificative.

    În momentul de faţă, SNLO are un stoc de 370 de mii de tone de cărbune, situaţie bună pentru unitate şi o creştere a cererii de cărbune mai mare cu 25%, faţă de luna mai a anului trecut. Chiar şi în aceste condiţii, SNLO face cu greu faţă comenzilor, urmare a faptului că întâmpină greutăţi din partea CFR, din cauza lipsei de vagoane. În prezent, SNLO livrează şi onorează comenzile primite, din partea celor trei Complexuri Energetice Turceni, Rovinari şi Craiova şi la uzinele de termoficare, doar în limita achitării cărbunelui. Directorul EC Lupoaia, Sorin Iovan a precizat că pentru luna mai este vizată o producţie de 300 de mii de tone de cărbune şi livrări de 380 de mii de tone, lucru bun, mai ales că unitate poate face faţă solicitărilor crescute, fiind unitatea etalon în cadrul SNLO. Situaţia excepţională se înregistrează şi la EC Roşiuţa, acolo unde cererea de cărbune mare a făcut ca minerii din carieră să fie nevoiţi să vină şi sâmbăta şi duminica la muncă. Directorul Florin Gheorghescu a declarat că „în luna mai este prevăzută o producţie de 270 de mii de tone şi livrări de aproximativ 300 de mii de tone, lucru extraordinar de bun. Dacă până acum lucram câte o zi de week-end, acum lucrăm la capacitate”. Cu livrări bune şi o revenire la fel de bună, unitatea se loveşte de indiferenţa unor manageri de complexuri şi CET-uri de a-şi achita restanţele avute. Vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan a declarat că „se întâmpină greutăţi din partea Complexului Craiova, care are datorii la SNLO, în valoare de 133 milioane de lei”. Pe lângă restanţa de 133 milioane de lei, pe care Complexul Craiova o are la SNLO, nu sunt de neglijat nici sumele mari pe care CET-urile, încă le mai datorează Societăţii Lignitului, CET Govora, 60 milioane de lei, RAAN-60 milioane de lei, CET Arad-40 de milioane, CET Oradea-26 milioane şi CET Braşov -26 milioane. Chiar dacă nimeni nu vrea să declare, care este motivul pentru care încă se mai livrează lignit la Complexul Craiova, este uşor de ajuns la concluzia că această termocentrală va face parte şi ea din cadrul Complexului Energetic Oltenia şi că se presupune că, până la urmă, va achita restanţa avută la SNLO.

    Cu 50% mai multă energie

    „Creşterea temperaturilor a făcut ca la Complexul Energetic Rovinari, situaţia să fie una favorabilă. Funcţionăm cu două grupuri la capacitate, pentru că celălalt nu funcţionează, fiind în curs de cuplare la instalaţia de desulfurare. Este o perioadă bună, fiind cerere de energie”, a declarat directorul general al CE Rovinari, Tiberiu Trotea. În ceea ce priveşte producţia şi aici complexul stă bine, cele două grupuri dau fiecare 300 de MW. Conducerea CE Rovinari a mai declarat că „producţia scăzută pe Hidro, dar şi nefuncţionarea unui grup de la Cernavodă, toate acestea au făcut ca preţul pe PZU (Piaţa Zilei Următoare ) să crească de la aproximativ 200 lei / MW /oră cât era, în urmă cu ceva timp, la 231 lei /MW /oră”. Situaţia la nivel naţional arată că din producţia de 7400 MW-3365 MW este energie produsă pe bază de lignit iar 2610 MW, energia dată de hidro. O situaţie foarte bună întâlnim şi la CE Turceni, acolo unde termocentrala funcţionează la capacitate, cu patru grupuri energetice, cererea de energie fiind cu 50% mai mare, faţă de situaţiile precedente. Directorul Resurse Umane, Corneliu Gârjoabă a declarat că „o dată cu creşterea cererii de energie, în unitate a crescut şi cererea de cărbune de la SNLO. La ora actuală producţia de energie pe cărbune este de 46%. Abia facem faţă cererii mari, stocurile sunt goale, am cerut mai mult cărbune de la SNLO. Dacă înainte luam 2-3 navete /zi, de la SNLO, acum luăm 9 navete /zi, adică 18 mii de tone de cărbune”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: