spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicSindicaliștii din FNME au așteptări mari de la Sorin Boza, după numirea...

    Sindicaliștii din FNME au așteptări mari de la Sorin Boza, după numirea în Directoratul CEO!

    Numirea lui Sorin Boza în Directoratul Complexului Energetic Oltenia îi face pe reprezentanții Federației Naționale Mine Energie să aibă așteptări mari. Dumitru Pârvulescu, președintele FNME, speră ca Boza să aibă intenții bune și să dea dovadă de profesionalism în deciziile pe care le va lua.

    ce-oltenia-sediu

    Reprezentanții FNME vor de la Boza să dea dovadă de implicare în activitatea companiei energetice. „Să vedem ce intenții are, nu pot să mă pronunț cu privire la o persoană din moment ce nu știu nici ce intenții are. Din evoluția dumnealui profesională, pe unde a fost a făcut lucruri bune. Acum sper să facă și în Compexul Energetic Oltenia. În momentul de față, directoratrul este complet pentru cinci persoane, dar nu este complet în ceea ce privește mandatele. Nu știu dacă domnul Boza are mandat pe 109 modificat printr-o lege apărută anul acesta sau este contract temporar cum sunt și ceilalți doi care au fost numiți anul acesta”, a precizat Dumitru Pârvulescu, președintele FNME.

    Sorin Boza a fost declarat de presa economică ca fiind unul dintre managerii de top ai României, el ocupând, la un moment dat, funcția de director investiții la Lafarge.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: