spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicSindicaliştii din CEO, neluaţi în seamă de ANRE

    Sindicaliştii din CEO, neluaţi în seamă de ANRE

    Liderii sindicali care au participat la întâlnirea cu ministrul Energiei, de la sfârsitul săptămânii trecute, s-au declarat supăraţi că reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Reglementare a Energiei (ANRE) nu au vrut să vină la Târgu-Jiu, pentru a lua parte la discuţiile dintre ministru, administraţia Complexului Energetic Oltenia şi sindicatele din minerit şi energie.

    pisc-scradeanuPrim-vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical, Ion Pisc Scrădeanu, ca şi administraţia şi alţi lideri sindicali sunt deranjaţi că ANRE discriminează în continuare energia pe cărbune produsă de Complexul Energetic Oltenia, în favoarea producătorilor de energie regenerabilă. Cum nici Ministerul Energiei şi nici chiar Guvernul nu pot impune prioritizarea energiei termo în Sistemul Naţional, sindicaliştii doreau o discuţie faţă în faţă cu reprezentanţii ANRE. Se pare, însă, că şefii Agenţiei nici nu a luat în calcul invitaţia lansată de liderii sindicali, de a se prezenta, la Târgu-Jiu, la întâlnirea cu şeful Energiei din Guvern, Andrei Gerea. „Aş putea spune că sunt un pic nemulţumit pentru că din echipa care a făcut deplasarea alături de echipa de conducere, de sindicate, a lipsit un actor care ne interesa foarte tare, ANRE, care poate din lipsă de timp sau de interes nu a putut face deplasarea. Pe lista de revendicări au fost 12 puncte de discutat. Din păcate, concluziile nu se pot trage, s-a făcut o analiză asupra fiecăreia dintre puncte, urmând ca Ministerul să-şi facă propria socoteală şi să dea un răspuns, neputând angaja anumite termene. Ne-ar interesa în mod special ca societatea să beneficieze de servicii de sistem, un lucru promis de acum 2 luni. Din păcate, s-a obţinut foarte puţin după data de 1 ale lunii iulie pentru Centrala de la Craiova. Actualmente, nu se poate rezolva această problemă, întrucât e contractată energia undeva în jurul lunii octombrie. E o promisiune certă ca într-adevăr CEO să prindă un loc în serviciile de sistem în România”, a declarat Ion Pisc Scrădeanu, interesat de energia produsa de Termocentrala de la Craiova din administrarea CEO.

    Gabriel CaldaruseGabriel Căldăruşe, presedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, s-a arătat preocupat mai mult de Legea exproprierilor decât de prioritizarea energiei termo în Sistemul Naţional. „Discuţiile au fost purtate pe mai multe planuri. Eu repet obsesiv, chiar dacă unii au alt punct de vedere, dacă nu vor fi rezolvate problemele de ordin administrativ, nu putem vorbi niciodată de bună-stare în cadrul CEO. Domnul ministru a spus că, cel târziu la sfârşitul lunii august, va fi rezolvată acea problemă prin elaborarea unei hotărâri de Guvern, în ceea ce priveşte aplicabilitatea Legii 255 a exproprierilor. A spus că vor fi rezolvate şi alte probleme, dar foarte multe probleme rămân de resortul ANRE”, a precizat Gabriel Căldăruşe.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: