spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicSituația tensionată la CEO. Oferta administrației nu-i mulțumește pe greviști

    Situația tensionată la CEO. Oferta administrației nu-i mulțumește pe greviști

    Situația din Complexul Energetic Oltenia (CEO) se menține tensionată, în ciuda discuțiilor de la Ministerul Energiei. Până la închiderea ediției, minerii de la carierele Complexului aflați în grevă încă nu acceptaseră oferta conducerii CEO și a Ministerului Educație, de acordarea vaucherelor de vacanță și o creștere salarială de 12%. „Încă sunt discuții la Ministerul Energiei. Li s-a comunicat oamenilor ce s-a hotărât, dar nu s-a luat o hotărâre cu privire la încetarea grevei“, a spus Bogdan Bejenaru, lider la Sindicatul Liber al Salariaţilor din CE Oltenia.

    Comunicatul CEO

    Ministerul Energiei a emis un comunicat de presă după negocierile cu administrația și sindicatele din CE Oltenia: Ca urmare a situației generate de protestele extinse la carierele din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Ministerul Energiei a mediat astăzi o discuție între conducerea CEO și membrii comisiei de negociere a CCM de la nivelul CEO. Precizăm că, la momentul actual situația Sistemului Energetic Național este normală, aportul cărbunelui în SEN fiind constant de peste 23%. Menționăm totodată că la CEO există în vigoare un contract colectiv de muncă, agreat încă de anul trecut cu partenerii sociali, valabil până în luna martie 2020, cu obligația de negociere anuala a sistemului de salarizare.

    Ca atare, orice măsură privind creșterea veniturilor salariaților CEO, principala revendicare a protestatarilor, se poate face numai după ce sindicatele notifică oficial începerea negocierilor într-un cadru legal și, respectiv după reluarea programului de lucru în cariere. Plecând de la această premisa, în cadrul discuțiilor de astăzi a fost analizat bugetul Complexului Energetic Oltenia pentru a se identifica soluții pentru rezolvarea nemulțumirilor angajaților CEO.

    Discuțiile au condus spre trei măsuri: 1. Acordarea de vouchere de vacanță pentru angajații CEO începând cu 1 mai 2019; 2. Creșterea cu 12% a salariilor personalului din sectoarele de producție; 3. Analiza reducerii unor cheltuieli, altele decât cele salariale, pentru noi creșteri ale veniturilor angajaților CEO.
    Cele trei măsuri vor fi cuprinse într-un document încheiat între părți, urmând ca după ce negocierile vor fi demarate legal să se concretizeze în beneficii pentru salariații CEO ca anexă la contractual colectiv de muncă.

    Grevă în aproape toate carierele CEO

    Mii de mineri de la aproape toate carierele de extracţie a cărbunelui din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), cu sediul în Târgu Jiu, se află în grevă. Protestatarii cer salarii mai mari, condiţii mai bune de muncă, acordarea de vauchere de vacanţă şi pensionarea la vârsta de 53 de ani. Protestul a început vineri seara, la cariele Jilţ Nord şi Jilţ Sud, din zona Mătăsari, după care s-a extins şi la alte exploatări: Roşiuţa, Lupoaia, Tismana I şi II, Pinoasa, Roşia.

    Pe reţelele de socializare circulă o listă de revendicări: îmbunătăţirea condiţiilor de lucru la locurile de muncă; aprovizionarea cu materiale pentru utilaje, necesare realizării procesului de producţie; transportul la locurile de muncă (la intrare şi ieşire cu maşinile) şi reabilitarea căilor de acces către utilaje; acordarea echipamentului de protecţie; plasarea personalului pe locurile de muncă pe funcţii şi meserii; întreruperea şi încetarea abuzurilor asupra personalului muncitor; creşterea salariului pornind de la 4.000 de lei/angajat; plata zilelor de sâmbătă şi duminică cu spor de 100%, acordarea voucherelor de vacanţă; pensionarea la 53 de ani cu un stagiu de cotizare de 30 de ani.

    Protestul a fost spontan şi a venit la puţin timp după ce administraţia a anunţat că nu sunt fonduri pentru creşteri salariale. Greva nu este organizată de sindicate. Mai mult decât atât, cei care refuză să lucreze nu vor să fie reprezentaţi la negocieri de către liderii de sindicat, pentru că aceştia sunt angajaţii administraţiei Complexului în posturi bine plătite. În această dimineaţă are loc o întâlnire la sediul Ministerului Energiei.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: