spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicSMEO va sesiza Uniunea Europeană

    SMEO va sesiza Uniunea Europeană

    Liderul de sindicat, Gabriel CăldăruşeSindicatul Mine-Energie Oltenia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la ultimele demersuri făcute de conducerea Complexului Energetic Oltenia pentru reducerea cheltuielilor, generând trimiterea în perioada 06-13 iulie 2015 a peste 2500 de salariaţi din activitatea minieră în şomaj tehnic. Totodată, conducerea SMEO s-a arătat nemulţumită faţă de atitudinea reprezentanţilor ANRE pe care o manifestă faţă de CE Oltenia. „Cu această ocazie arătăm că înţelegem restricţionările pe piaţa de energie la care este supusă unitatea în care este constituită organizaţia noastră, dar nu înţelegem tratamentul discriminatoriu, inoportun şi netemeinic de care are parte Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A, în raport cu ceilalţi producători de energie, inclusiv cei pe baza de combustibil fosil. Suntem extrem de preocupaţi de atitudinea Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei cu privire la repartizarea serviciilor de sistem şi plata acestora, în contextul în care companii concurente, în speţă Compania Naţională a Huilei, care are avizul de mediu ridicat de peste 10 zile, nemaiputând funcţiona conform legii, beneficiază de repartizarea unor servicii de sistem şi plata acestora la zi. Considerăm că această situaţie este generată cu încălcarea legii, cu argumente false de ordin socio-moral, solicitându-vă totodată repararea de urgenţă a prejudiciul generat Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A”, se arată în comunicatul remis de SMEO. De asemenea, sindicaliştii din cadrul SME Oltenia critică faptul că nu s-au respectat înţelegerile asumate de Ministerul Energiei şi ANRE. „Cu această ocazie ne exprimăm protestul nostru faţă de nerespectarea înţelegerilor ce au fost realizate cu ocazia întâlnirilor reprezentanţilor noştri atât la sediul Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei cât şi la Ministerul Energiei, considerând că am fost supuşi unui mecanism odios de manipulare. În calitate de organizaţie majoritară, reprezentantă a lucrătorilor va solicităm punctul dumneavoastră de vedere cu privire la cele sesizate. În caz contrar, ne asumăm toate riscurile şi vom continua demersul nostru la alte organizaţii abilitate din România şi Uniunea Europeană”, se mai arată în comunicatul SMEO.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: