spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicSNLO, cu management privat?

    SNLO, cu management privat?

    Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va numi management privat, în principal la companiile pe pierderi, a declarat pentru Mediafax, Ministrul Ion Ariton. „Procesul selectării managementului privat este în analiză. Sunt vizate în principal companiile pe pierderi”, a afirmat Ariton, fără să prezinte alte detalii.

    Ministerul Economiei a anunţat pe 17 aprilie că va începe în această lună, procedurile pentru privatizarea managementului la un sfert din cele circa 50 de societăţi la care deţine pachete majoritare de acţiuni. „Este o măsură pe care am anunţat-o din momentul în care am fost numit ministru. Sunt convins că un management privat la unele companii aflate în subordinea noastră va aduce rezultate economice şi mai bune şi va da încredere investitorilor interesaţi în proiectele majore pe care le are în vedere România în următoarea perioadă”, a declarat pe 17 aprilie Ministrul Economiei, Ion Ariton. În acest sens, Ministerul Economiei a derulat mai multe proiecte de evaluare asupra impactului privatizării managementului. În prezent, se derulează ultimele evaluări pentru stabilirea exactă a companiilor care vor intra în acest program. La acea dată instituţia a comunicat că va publica în câteva zile anunţul de licitaţie pentru privatizarea managementului la unele companii din subordinea sa. Printre companiile aflate în portofoliul Ministerului Economiei care înregistrează pierderi se numără şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Alte societăţi la care Ministerul Economiei deţine controlul sunt Hidroelectrica, Electrica, Transelectrica (TEL), Nuclearelectrica, complexurile energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, Romgaz, Transgaz, Oil Terminal, Conpet, Minvest Deva, Compania Naţională a Uranului, Romarm, IAR Braşov.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: