spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicSolicită începerea negocierilor

    Solicită începerea negocierilor

    Preşedintele Federaţiei Univers, Adolf Mureşan, va veni mâine în Gorj, pentru a participa la o întâlnire cu liderii sindicatelor afiliate, dar şi cu reprezentanţii CE Oltenia. Printre subiectele ce vor fi discutate în prezenţa liderului de la Univers se numără şi cel legat de întârzierea începerii negocierilor la actul adiţional al contractului colectiv de muncă, pe acest an. Prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers, Ion Ruşeţ, a declarat, în mass media, că speră ca în urma discuţiilor ce vor avea loc cu reprezentanţii CE Oltenia să se ajungă la o soluţie în ceea ce priveşte deblocarea pe linia începerii negocierilor. Până la ora actuală, sindicatele afiliate la Federaţia Univers au înaintat trei notificări administraţiei CE Oltenia solicitând începerea negocierilor la actul adiţional. În ceea ce priveşte poziţia FNME, se pare că liderii de sindicat nu au înaintat la CE Oltenia nicio notificare. Minerii vor ca în urma negocierilor ce vor avea loc, administraţia să le acorde cota de cărbune. Ruşeţ susţinea că reechilibrarea salariilor reprezintă o altă prioritate pe care o are în atenţie la viitoarele discuţii cu şefii CE Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: