Actuala conducere de la Medservmin speră ca anul 2014 să se încheie pe profit. Directorul adjunct Vasile Râbu a declarat că se poartă discuţii cu firmele private din judeţele invecinate în vederea încheierii de contracte, pe acordarea de asistenţă medicală, pentru anul 2015. În prezent, Medservmin asigură asistenţă medicală angajaţilor din cadrul CE Oltenia, în cadrul cabinetelor medicale ce funcţionează în cadrul unităţilor miniere, dar şi în cadrul Staţiunii Săcelu. De mai bine de două luni, Medservmin a trecut printr-o serie de schimbări în rândul conducerii, locul lui Valentin Mogoe fiind luat de social democratul Gheorghe Milosteanu, care face echipă acum cu adjunctul Vasile Râbu. Medservmin este o unitate prestatoare de servicii, la care Complexul Energetic Oltenia este acţionar majoritar, deţinând 95% din acţiuni.
Speră în obţinerea profitului
Contracte semnate: Spitalul Județean și spitalul din Dobrița, reabilitare prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a semnat astăzi, 30 iunie, 10 noi contracte...
Îngrijiri la domiciliu, un nou serviciu medical lansat de Medserv Min
Medserv Min lansează noi servicii medicale care pot fi accesate de oricine. Este vorba despre...
Contractul Colectiv de Muncă de la CEO, tipărit în sute de exemplare
Toate organizațiile sindicale din Complexul Energetic Oltenia, precum și serviciile și departamentele de resurse umane...