spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicSubteranul, pe cale de dispariţie

    Subteranul, pe cale de dispariţie

    Activitatea de subteran va fi în următoarea perioadă o amintire pentru gorjeni şi asta ca urmare a faptului că deja se lucrează spre exemplu, la activităţile de închidere şi conservare, respectiv la cele de evacuări ape şi aeraj. În prezent, doar la Mina Tehomir se mai exploatează cărbune în cantităţi mici, unităţii urmând să-i expire licenţa de exploatare.

    Pentru cei aproximativ 200 de angajaţi de la Mina Tehomir vara anului 2015 va însemna expirarea licenţei de exploatare, luate în urmă cu cinci ani. Deşi rezerve de cărbune există, iar puterea kilocalorică a cărbunelui este una bună, lignit se mai exploatează doar în cantităţi mici, restul salariaţilor lucrând la activitaţile de demontare abataje. Conform unor surse, din cei aproximativ 200 de mineri, o parte din aceştia aşteaptă deciziile de pensionare, cei cu o vechime mai mică de 12 ani au trecut în carieră, iar restul lucrează la demontarea abatajelor. Situaţia este una greu de înţeles la prima vedere, în special ca urmare a faptului că unitatea minieră nu funcţiona pe pierdere. Surse din sistem au declarat că în ţară nu mai există producători de piese, Fabrica de la Filipeşti reprofilându-se pe producţia de medicamente de uz veterinar. Activitate minieră de subteran nu mai este nici la minele din Bazinul Motru. În iulie s-a oprit activitatea de exploatare minieră, în prezent la Ploştina, pe cele două raioane, lucrându-se la recuperarea armăturilor, respectiv la lucrările de închidere şi conservare. Cât despre salariaţi, aceştia au fost distribuiţi la unităţile miniere de la Lupoaia, Zegujani, Horăşti, Urdari şi Albeni pentru a executa activităţile de aeraj –evacuare ape, respectiv pe cele de închidere şi conservare, conform unor surse. La un moment dat se vorbea de intenţia de obţinere a unui act normative care să dea posibilitatea angajaţilor din subteran să obţină venituri de completare, însă până acum … nimic concret.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: