spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicTraicu, prezent la CE Oltenia

    Traicu, prezent la CE Oltenia

    Secretarul de stat pe energie, Rodin Traicu, va veni astăzi, într-o vizită de lucru în judeţul Gorj, în prima zi de funcţionare a CE Oltenia. În exclusivitate, secretarul de stat a precizat că verificările ce se efectuează la complexuri reprezintă auditul de care vorbea premierul Victor Ponta.

    Secretarul de stat pe energie din cadrul Ministerului Economiei, Rodin Traicu, s-a aflat aseară la Complexul Energetic Craiova, unde a avut o întâlnirea cu directorul general Constantin Bălăşoiu. Agenda de lucru de astăzi pare a fi una destul de încărcată, în condiţiile în care la ora 11:00 se va afla la Complexul Energetic Turceni, apoi se va opri la Complexul Rovinari şi în final va ajunge la Târgu-Jiu, unde se va întâlni cu autorităţile locale şi judeţene. În ceea ce priveşte scopul vizitei, secretarul de stat pe energie a declarat pentru Acces Tv că este interesat de stadiul investiţiilor tehnice realizate în complexuri, acum în contextual înfiinţării CE Oltenia. Una peste alta, acesta a confirmat că ceea ce se realizează acum este de fapt auditul cerut de premierul Ponta. La companiile de stat din Gorj, auditul a început deja, Ministerul Economiei punând accent pe tot ce înseamnă personal, angajări, achiziţii şi investiţii, lucru confirmat de fostul director general al CE Rovinari. Ciurel a mai declarat că venirea secretarului de stat, Rodin Truică, are ca scop punerea cap la cap a tuturor detaliilor încât funcţionarea CE Oltenia să înceapă fără probleme. „Au cerut o situaţie complexă de la termocentrale şi se fac controale încrucişate. Domnul secretar de stat are o vechime de peste 30 de ani în sistem şi ştie ce să ceară şi să verifice în contracte”, a mai spus Ciurel.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: