spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicUATA Motru, cu datorii şi conturi blocate

    UATA Motru, cu datorii şi conturi blocate

    Cu datorii de peste 6,5 milioane la bugetul de stat, conducerea Uzinei de Termoficare Motru a făcut demersuri la Guvern, pentru a obţine o compensare între datoriile pe care le are la stat şi cele datorate de şcoli. Lipsa unui răspuns cert a făcut ca uzina de agent termic din Motru să aibă conturile blocate de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj.

    Anul 2012 a început oarecum bine pentru uzina de termoficare Motru, în condiţiile în care a reuşit să achite, prin subvenţia primită, datoria de 7,5 milioane lei pe care o avea la SNLO. Cu plăţile la zi către SNLO, UATA Motru nu stă la fel de bine când vine vorba de restanţa pe care o înregistrează la bugetul de stat şi care este în valoare de 6,5 milioane lei. În prezent, conducerea agentului termic aşteaptă un răspuns de la Executiv, legat de o posibilă compensare a datoriilor, dintre cele avute la Finanţe şi cele pe care trebuie să le încaseze unitatea de la şcoli. „Avem o datorie la Direcţia Finanţelor de 6,5 milioane lei iar de la şcoli trebuie să recuperăm 9 milioane lei. Împreună cu reprezentanţii Consiliului Judeţean am iniţiat un document prin care Guvernul să emită o hotărâre, care să ne permită compensarea datoriilor dintre buget şi şcoli”, a mai precizat directorul UATA Motru, Eugen Corcoaţă.

    Conturi blocate

    Urmare a datoriilor mari avute la bugetul de stat, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a dispus blocarea conturilor şi scoaterea bunurilor patrimoniale la licitaţie, după cum au precizat reprezentanţii instituţiei. De altfel, existenţa datoriilor la stat a făcut ca unitatea să predea cu titlu gratuit toate bunurile care i-au aparţinut către Consiliul Local Motru, pentru a nu putea fi executată silit. Şi totuşi … puţinele bunuri rămase în patrimoniu vor fi scoase la licitaţie în data de 31 ianuarie. Surse demne de încredere au mai precizat că Uzina de Termoficare evită plăţile prin bănci, în această perioadă când are conturile blocate iar o parte din tranzacţii le face în numerar, dar şi prin intermediul unui cont care nu poate fi urmărit.

    Încasările, veşnica problemă

    În prezent, situaţia financiară de la UATA Motru este una grea, în condiţiile în care locatarii restanţieri mai au de achitat aproximativ 11 milioane lei. „Avem o problemă cu care ne confruntăm, aceea a nivelului încasărilor care nu este la nivelul pe care ni-l dorim”, a mai precizat Corcoaţă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: