spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
marți, martie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicUn sindicalist anunță că Planul de restructurare va fi aprobat în două...

    Un sindicalist anunță că Planul de restructurare va fi aprobat în două săptămâni

    Președintele Sindicatul Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, a declarat că în mai puțin de două săptămâni ar putea sosi la companie avizul pentru Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia. Căldărușe este convins că anunțul făcut de administrația companiei energetice, conform căruia aprobarea va fi anunțată până în data de 24 ianuarie 2022, se va confirma. Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia nu este însă sigur dacă Planul făcut public anul trecut va mai semăna cu Planul aprobat în 2022. Acesta se referă la numărul de grupuri pe gaze naturale.

    CEO și-a propus că construiască două grupuri energetice pe gaze naturale la Turceni și la Ișalnița, precum și a opt parcuri fotovoltaice. Este de amintit că Ministerul Energiei a transmis anul trecut la Banca Europeană de Investiții primele aplicații pentru finanțarea din bugetul Fondului pentru Modernizare a nouă proiecte strategice în sectorul energetic, cu un cost de investiţie de peste 693 milioane euro. Este vorba despre un proiect aparținând Transelectrica – Noua Linie Electrică Aeriană (LEA) 400 kv d.c. Constanţa Nord – Medgidia Sud; CAPEX total (fără TVA) 22,992 milioane euro, reprezentând integral costuri eligibile, şi opt proiecte aparținând Complexului Energetic Oltenia, CAPEX total (fără TVA) 670,8 milioane euro, costuri eligibile 469,562 milioane euro.

    Cele opt proiecte ale CE Oltenia vizează:

    – construirea unui parc fotovoltaic pe halda Bohorelu – UMC Jilt (CAPEX 18,476 milioane euro/costuri eligibile 12,933 milioane euro);

    – construirea unui parc fotovoltaic pe halda exterioară cariera Pinoasa – UMC Pinoasa (CAPEX 68,432 milioane euro/costuri eligibile 47,902 milioane euro);

    – construirea unui parc fotovoltaic pe halda Rovinari Est (CAPEX 104,090 milioane euro/costuri eligibile 72,863 milioane euro);

    – construire unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Isalniţa (CAPEX 76,331 milioane euro/costuri eligibile 53,432 milioane euro);

    – construirea unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Rovinari (CAPEX 73,125 milioane euro/costuri eligibile 51,188 milioane euro);

    – construirea unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Turceni (CAPEX 100,582 milioane euro/costuri eligibile 70,407 milioane euro);

    – construirea unui parc fotovoltaic pe halda interioară din cadrul carierei Tismana 1 – Roşia-Rovinari (CAPEX 114,406 milioane euro/costuri eligibile 80,084 milioane euro);

    – construirea unui parc fotovoltaic pe halda interioară din cadrul carierei Tismana 2 – Roşia – Rovinari (CAPEX 115,358 milioane euro/costuri eligibile 80,75 milioane euro)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: