spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicUn sindicalist cere acordarea de salarii compensatorii ca la Dacia

    Un sindicalist cere acordarea de salarii compensatorii ca la Dacia

    Un sindicalist din Complexul Energetic Oltenia solicită ca angajații companiei energetice să poată beneficia de salarii compensatorii consistente, dacă vor fi implementate programe de disponibilizări colective. Marius Cătălin Berca, sindicalist la Cariera Minieră Jilț Nord, din cadrul UMC Jilț, a declarat că modelul care ar trebui să fie implementat la Complexul Energetic Oltenia este cel de la compania Dacia Renault. Aici au fost acordate salarii compensatorii de 20.000 de euro, în cadrul programelor trecute de concedieri colective.

    „Este obligatoriu ca în această perioadă de incertitudini, când ba ne închid, ba funcționăm să existe programe clare de protecție socială, cum au fost negociate la Hunedoara sau la Dacia. Acolo fiecare salariat a primit 20.000 de euro, când a fost disponibilizat. Se spunea de 50.000 de euro, dar ar fi bine să dea și 20.000 de euro. Să rezolve problema Legii 197, să aprobe și venit de completare pentru 4 ani. Oricum termenele de închidere sunt cunoscute și clare, până în 2026 și final 2030”, a declarat Marius Cătălin Berca, sindicalist în cadrul Carierei Miniere Jilț Nord.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: