spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicUn sindicalist din CEO s-a săturat să fie marionetă

    Un sindicalist din CEO s-a săturat să fie marionetă

    Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia lansează acuzații grave după semnarea Actului Adițional la Contractul Colectiv de Muncă. Este vorba de Ion Popescu, președintele Sindicatului Renașterea CEO de la Jilț. Ion Popescu nu își ascunde marea dezamăgire în urma negocierilor dintre sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia, pentru creșterea de venituri la companie.

    Liderul de sindicat a precizat că dezamăgirea vine din modul în care administrația s-a comportat cu partenerul social. Astfel, reprezentanții salariaților din Comisia de Negociere nu au fost luați în calcul și nu au fost întrebați dacă să fie sau nu stopate negocierile. Decizia a fost una unilaterală și a aparținut exclusiv membrilor Directoratului Complexului Energetic Oltenia.

    În al doilea rând, mai spune Ion Popescu, au fost deficiențe de comunicare în ceea ce îl privește, chiar cu sindicaliștii din Comisia de Negociere, respectiv din Federația Națională Mine Energie. El a fost printre ultimii anunțați că negocierile au fost reluate și trebuie să fie prezent la discuțiile care au condus în final la semnarea Actului Adițional pentru creșteri de venituri. Președintele Sindicatului Renașterea CEO a declarat că s-a săturat să mai fie marioneta administrației și a colegilor săi și a decis ca, până la ieșirea la pensie, să nu mai desfășoare activitate sindicală în comisiile sindicate-administrație.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: