spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicVezi ce mesaj are Răuţ pentru Ciurel

    Vezi ce mesaj are Răuţ pentru Ciurel

    Fost director în Complexul Energetic Oltenia, Ion Răuţ, a comentat pe Facebook revocarea lui Laurenţiu Ciurel de la conducerea companiei energetice. Acesta spune despre Ciurel că, în ultimele luni, managerul era preocupat mai mult de combinaţii politico-sindicale, acesta pierzând contactul cu realitatea managementului.

    ion-raut-21

    Ion Răuţ, fostul camarad al lui Ciurel, susţine că fostul manager al Complexului Energetic Oltenia se înconjurase de aplaudaci şi căuta în permanenţă protecţie politică la PSD şi PNL. „Cu aroganţa-i nejustificată, Ciurel îmi spunea, cu trei luni în urmă că, deşi vreau să mă repoziţionez politic către liberali, nu voi putea. Atotputernicul Ciurel sugera astfel că a penetrat toate mediile politice din Gorj şi că nu se poate întâmpla nimic fără îngăduinţa sa. Iluzia asta era întreţinută, probabil, de tabloul grotesc în care se autoadmira în fiecare zi: el, fost!? vicepreşedinte PSD, alături de doi foşti preşedinţi PD-L, votanţi ai legii care constrânge cel mai tare activitatea din companie”, mai scrie Răuţ despre Ciurel, care, în ultimele două luni, părea debusolat, prins într-o ţesătură groasă de interese, dispus la compromisuri şi mai ales lipsit de respect faţă de munca oamenilor din companie. Ion Răuţ dă de înţeles că retragerea lui din echipa lui Ciurel încă de la începutul primăverii nu a fost deloc întâmplătoare. „Pentru el, toate rezultatele aparţin lui şi unui mic grup de aplaudaci cărora, după cum am văzut ulterior, ar fi dorit să li se facă statuie. N-a spus care au fost „măreţele” realizări pentru a justifica consumul materialelor pentru construcţie. Sper că nu s-a referit la Cosmin Popescu şi la Ion Ruseţ, care s-au remarcat ca parlamentari, prin punerea laţului de gâtul CEO, votând Legea 139/2010. Sau poate aşa înţelege Ciurel munca în echipă. Cineva trebuie să împingă şi scaunul! Într-un asemenea context am vrut, cu adevărat, ceva: Ciurel să încheie mandatul înainte de termen! Nu-mi arog niciun merit! Sincer nu anticipam că se va întâmpla aşa repede. Oricum s-ar fi întâmplat, iar apropiaţii mei ştiu că am abordat pragmatic acest subiect. Rătăcirile lui Ciurel pe terenul conspiraţiei planetare arată că, preocupat prea mult de combinaţii politico-sindicale, acesta pierduse contactul cu realitatea managementului. Atât am putut, deocamdată, domnule Ciurel!”, încheie Ion Răuţ, cel care, potrivit unor surse, ar fi contribuit din plin la debarcarea lui Ciurel, deşi cei doi au făcut când echipă la conducerea Complexului Energetic Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: