spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicVideanu: "Fără Electra, sistemul energetic va fi vulnerabil"

    Videanu: „Fără Electra, sistemul energetic va fi vulnerabil”

    Fostul Ministru al Economiei, Adriean Videanu, deşi nu a arătat că ştie prea multe despre Electra, a declarat totuşi că înfiinţarea acesteia este necesară în judeţul nostru. Prezent în judeţul Gorj joi, Videanu a fost luat la întrebări de către jurnalişti. Răspunsurile au fost, însă, destul de vagi.

    Prezent la Târgu-Jiu , fostul Ministru al Economiei, Adriean Videanu, nu a ştiut să răspundă concret la nici una din întrebările adresate de jurnalişti pe marginea înfiinţării Companiei Electra. Despre acest subiect mult mediatizat, Videanu nu a declarat decât că ştie de litigiul ce se află pe rol. “Din câte ştiu, procedurile sunt îndeplinite şi există un litigiu ce ţine pe loc înregistrarea celor două companii“. Mai mult de atât, Videanu a atras atenţia asupra faptului că, în situaţia în care nu se va înfiinţa Electra, sistemul energetic va înregistra o stare de vulnerabilitate. Fără a oferi alte detalii, fostul Ministru al Economiei speră ca această Electra să intre pe piaţă cât mai curând. Întrebat despre soluţionarea diferendului existent între SNLO şi firma de recuperare Best, Videanu a precizat că singurele în măsură să facă ceva sunt organele abilitate ale statului, asta după ce chiar fostul Ministru al Economiei a făcut demersuri în acest sens. Cât despre activitatea de la SNLo, Videanu a precizat că prioritatea avută în mandatul său a fost aceea ca societatea să-şi ducă la îndeplinire obiectivele avute. Nici subiectul viitoarelor disponibilizări nu a lipsit de pe lista întrebărilor adresate, acest fiind însă, în opinia lui Videanu, de competenţa administraţiei astfel încât, prin soluţiile optime luate, să asigure o entitate funcţională şi fezabilă.

    Noi disponibilizări în minerit

    Despre viitoarele disponibilizări se ştie în mai toate unităţile miniere că vor avea loc, însă nimeni nu vrea să dea un număr exact. Fostul director general de la Complexul Rovinari a declarat că în situaţia în care se va înfiinţa Electra, numărul celor ce vor rămâne fără un loc de muncă va fi unul mare. Cu un an 2011 greu din punct de vedere al livrărilor de cărbune, Ciurel a precizat că numărul disponibilizărilor în minerit şi energie s-ar putea ridica la 5000 de oameni, proces ce s-ar calcula a se efectua pe doi ani, 2011-2012. Se pare că în 2011, de la SNLO, vor rămâne fără un loc de muncă 1200 de angajaţi, de la Complexul Turceni 700, iar de la Rovinari 525. Dacă aceste cifre sunt cele luate în calcul de administraţia de la complexuri şi de la SNLO rămâne de văzut, asta în condiţiile în care, invitat la emisiunea „Punctul pe I” de la postul de televiziune Acces TV, directorul economic al Complexului Turceni, Ionel Manţog, a declarat că la termocentrala Turceni numărul disponibilizaţilor din 2011 va fi cel puţin egal cu numărul restructurărilor din acest an.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: