spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEditorialA murit comunismul acum 30 de ani în România?

    A murit comunismul acum 30 de ani în România?

    Am fost recent la premiera în județul nostru a filmului „Între chin și amin“ regizat de Toma Enache, care prezintă unul dintre cele mai terifiante episoade din istoria României: „Experimentul Pitești“. Filmul abundă în scene violente, dar prezintă și povestea de iubire dintre Lia și un muzician, personajul principal.

    Filmul a fost lansat în anul când se împlinesc 30 de ani de la răsturnarea regimului comunist, în decembrie 1989, și este un prilej să nu uităm ce s-a întâmplat acea perioadă. „Experimentul Pitești“ a durat doar câțiva ani, din 1949 și până în 1952. Cei care erau opozanți ai noului regim, dar și cei care aveau manifestări care nu corespundeau cu noua doctrina, în cea mai mare parte studenți și tineri, erau închiși aici și reeducați pentru a deveni alți oameni. Transformarea se făcea prin cele mai cumplite metode de tortură, care aveau ca scop ștergerea vechii identități și transformarea într-un om de tip nou, cel bolșevic. Mulți au murit, pentru că nu au rezistat, iar alții au fost pur și simplu uciși. Noutatea de la Pitești consta în faptul că alți deținuți erau determinați să se transforme în călăi pentru colegii lor de celulă.

    Prezent la premiera de la Târgu Jiu, regizorul Toma Enache spunea că s-a documentat foarte mult pentru a realiza acest film, iar multe dintre metodele de tortură nu au fost introduse, pentru că erau prea dure.

    Dar ce m-a frapat și revoltat, în același timp, a fost faptul că filmul a fost realizat din fonduri private, adică din banii regizorului. Toma Enache a bătut la porțile instituțiilor statului pentru a primi finanțare, mai ales că se marchează 30 de ani de la căderea comunismului, dar toate răspunsurile primite au fost negative. În schimb, statul finanțează cu generozitate realizarea unor filme despre evenimentele și personajele glorioase din trecutul nostru. Este foarte bine că se întâmplă acest lucru, dar oare nu trebuie să ne cunoaștem cu adevărat istoria, cu bune și cu rele, ca astfel de episoade oribile să nu se mai întâmple? Statul român încearcă acum, la trei decenii de la căderea comunismului, să ascundă ce s-a întâmplat timp de aproximativ trei ani la Pitești? Ne este rușine de istoria noastră? Nu trebuie să ne asumăm cu toții ce s-a întâmplat în temnițele comuniste?

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: