Cum ajutăm Gorjul, aşa ne ajută şi el

Înainte de începerea lucrărilor de exploatare a zăcămintelor miniere din judeţul nostru, Gorjul era cunoscut ca fiind un ţinut al sărăciei. Adevărul nu era prea departe, fiindcă obiectivele industriale în această zonă erau inexistente. Doar exploatările petrolifere din zona Ţicleni – Bâlteni, mai ofereau ceva locuri de muncă, la aceea vreme. Majoritatea gorjenilor care doreau să se scape de coarnele plugului, mergeau la muncă în diferite părţi ale ţării, acolo unde se întemeiaseră primele semne economice de după cel de-al doilea război mondial. Bucureşti, Timişoara, Valea Jiului sau Hunedoara, au fost localităţile spre care s-au îndreptat gorjenii noştri. Agricultura nu a fost niciodată un argument solid pentru gorjeni, datorită formelor de relief caracteristice acestui judeţ, dar totuşi, a fost o alternativă mai ales pentru gospodăriile individuale din mediul rural, oamenii acelor zone ocupându-se cu cultura cerealelor, a legumelor, a pomilor, a viţei de vie, sau creşterea animalelor. Apariţia primelor exploatări miniere, a constituit un bun prilej pentru gorjeni de a se încadra ca muncitori. Mai întâi necalificaţi, apoi, calificându-se la locul de muncă, au devenit cu timpul, meseriaşi de nădejde ai minelor. Cum industria minieră se extindea şi se diversifica, prin noi exploatări de cariere şi subteran, apariţia celor două obiective termoenergetice, Rovinari şi mai apoi, Turceni, a fost iminentă. Prin urmare, în special în perioada de dinainte de Revoluţie, gorjenii au avut mereu de lucru, mai mult decât atât, le-a dat de lucru şi la zeci de mii de oameni , chiar sute de mii, de prin multe zone ale ţării. Erau cazuri când lucrau nu numai doi, chiar şi trei, patru sau cinci persoane din aceeaşi familie. Începând cu anul 1997, au avut loc primele semne ale începutului de sfârşit, odată cu primele disponibilizări masive. Oamenii, în speţă, minerii, s-au înghesuit să ia sumele compensatorii, gândind că oricând îşi vor găsi un alt loc de muncă, sau că se vor axa pe agricultură, având la îndemână banii, pentru eventuale investiţii. S-au înşelat. Alternativele s-au dovedit a fi aproape inexistente, iar regretele tardive. Apoi, eşalonat, exploatările şi-au restrâns arealul de activitate, în special subteranele, minerii fiind convinşi să renunţe la locurile de muncă, tot prin plăţi compensatorii, tentante. Azi, nu ar mai renunţa nimeni nici în ruptul capului la serviciu, dar vrând, nevrând, şi de la mine şi de la termocentrale, grupuri de muncitori, cu tristeţe îşi ia adio de la serviciu. Ce perspective au aceşti oameni care fără voia lor, rămân pe drumuri? Niciuna! Dar copiii lor? La fel! Dacă îi întrebi pe cei ce conduc destinele judeţului, dau din umeri a neştiinţă. Este adevărat că marea majoritate a celor fără serviciu, au găsit mai sezonier sau mai constant, locuri de muncă în străinătate. Acum, nici pentru acolo nu mai sunt speranţe. Atragerea unor fonduri europene pentru temeinicia unor alternative, nu s-a reuşit şi nici speranţe mari nu sunt. Indolenţa de care au dau dovadă persoanele abilitate în demararea unor proiecte , este condamnabilă. Instalarea şi menţinerea unor funcţionari incompetenţi pe funcţii cheie, a fost una din opreliştile în calea aducerii banilor europeni, în ţară. Partidele politice sunt mult mai interesate de lupta surdă pentru putere, decât de lupta activă pentru alternative viabile, imperios necesare Gorjului şi gorjenilor. Nu se leagă nimic bun de ei, parcă ar fi hotărâţi să aducă Gorjul înapoi cu peste o jumătate de secol. Marile branduri, Constantin Brâncuşi, Maria Lătăreţu, Tudor Vladimirescu, Tudor Arghezi, Ecaterina Teodoroiu, nu sunt valorificate deloc. Mai trist, sunt date uitării, de parcă ar fi fost cotropitori, nu nişte simboluri de legendă ale Gorjului. Defileul Jiului putea să fie de mult o Valea Prahovei, sau mai mult decât atât. Toate zonele de sub munte puteau fi adevărate perle turistice. Nenumăratele lacuri din bazinul Jiului, puteau fi tot atâtea atracţii pentru turism. Zona Novaci, un brand al oieritului cândva, a fost lăsată de izbelişte, prin neajutorarea ciobanilor în a-şi desface produsele. Şi multe altele . Am întrebat un gorjean de-al nostru, venit în concediu din străinătate, de ce muncesc străinii, bogaţi fiind, aşa de mult, şi de ce autorităţile de acolo îşi dau tot interesul pentru binele comunităţii. Răspunsul a fost acela la care m-am aşteptat: „De teama de a nu se mai întoarce la sărăcia în care au fost cândva!” …