spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEditorialAlexandru Doru Şerban, al nostru

    Alexandru Doru Şerban, al nostru

    La trei săptămâni după ce a văzut lumina tiparului cel de-al 44-lea volum scris în cei 43 de ani de viaţă scriitoricească, s-a stins din viaţă unul dintre cei mai valoroşi şi mai demni oameni pe care i-a avut Gorjul vreodată, Alexandru Doru Şerban. Nu numai faptul că a obţinut prestigiosul titlu de „Gorjean al anului 2010”, mă face să recurg la această consideraţie, argumentul este susţinut de faptul că marele scriitor şi publicist, a excelat în tot ceea ce a făcut pentru cultura, istoria şi literatura românească. Implicarea sa în aceste domenii i-au adus marelui autor peste 50 de premii, care vorbesc de la sine despre activitatea cât şi despre harul său, în tot ce a lăsat bogăţie, scrisului românesc. Personal, vă mărturisesc cu toată sinceritatea că mi s-a frânt inima de durere, pentru că Alexandru Doru Şerban, a fost pentru mine un adevărat părinte în ale scrisului, sfaturile şi curajul pe care mi le-a dat marele scriitor, au fost determinante pentru activitatea mea ulterioară. L-am cunoscut pe A D Şerban la festivalul de umor „Alexandru Calotescu Neicu”, atunci când nu scrisesem nici măcar un cuvânt, în nicio publicaţie. ADS, fiind şi un mare producător şi iubitor de umor, m-a remarcat atunci când am citit şi eu câteva modeste şi timide, catrene. După festivitate, m-a chemat şi mi-a spus: „Domnule, să le pui pe hârtie şi să publici. Dumneata ai deprinderi. Ne mai auzim. Dacă vei credea că este necesar, mai întreabă-mă câte ceva, atunci când consideri.” Apoi m-a invitat să mă înscriu în Societatea Umoriştilor Gorjeni, adevărată şcoală a spiritului umoristic din Gorj, pe care a înfiinţat-o şi a condus-o până când a trecut în lumea celor drepţi. Nominalizarea mea în rândurile umoriştilor cu recunoaştere, Uniunea Umoriştilor Români, se datorează de asemenea, marelui om de litere. O altă amintire mai aparte în compania lui ADS, a fost atunci când am fost invitaţi la un simpozion al tuturor bibliotecarelor şefe judeţene, care a avut loc în urmă cu câţiva ani, la Turceni. După ce şi-a terminat comentariul, „Omul şi cartea”, reîntors la locul său, m-a găsit şi pe mine, care venisem mai târziu, şi a zis mai tare în aşa fel încât a auzit şi sala: „Ai venit şi tu? De ce aşa târziu? I-a vorbeşte şi tu ceva, în faţa doamnelor! Hai să te văd!”. Luat prin surprindere, am rămas blocat, zicându-i doar: „Dom’ profesor, ce să spun, nu ştiu despre ce este vorba, apoi emoţia în faţa a zeci de femei…!”. „Spune măi, ceva, tu ai spontaneitate, hai se te auzim!”. Roşu la faţă, surprins de momentul acela destul de delicat, am avut totuşi parte de un noroc rar, muza ajutându-mă pe cât de neaşteptat, pe atât de rapid. Catrenul pe care l-am compus pe loc, spre marea mea satisfacţie, a făcut deliciul sălii:

    Vedeţi cât sunt de baban?
    Vreau să fiu sincer, un pic:
    Pe lângă Doru Şerban,
    Sunt doar un simplu, pitic!

    Cred că distinsele bibliotecare venite din toate judeţele ţării, au aplaudat mai mult aprecierea mea faţă de marele scriitor, decât umorul din modestul meu, catren. Adeseori am cerut sprijinul şi sfaturile lui dom’ profesor, în tot ceea ce a fost legat de scris, în activitatea mea de publicist. Întotdeauna m-a sfătuit ca un părinte, învăţându-mă ce e rău şi ce e bine, ce trebuie făcut şi ce nu trebuie. Recunosc, nu întotdeauna i-am urmat sfaturile, exact aşa cum trebuia. Mai mereu mi-a zis să scriu o carte, reproşându-mi că nu am niciuna, dar material suficient, pentru mai multe. Am promis că voi scrie, dar ştiu eu, tracul debutului, alte probleme omeneşti, ori delăsarea, m-au ţinut în loc. Anul acesta, când în sfârşit sunt mai hotărât ca oricând să lansez primul volum, şi când profesorul urma să-mi semneze prefaţa, iată că Dumnezeu a decis ca acest lucru să nu mai fie posibil. O boală nemiloasă, un cancer neiertător, l-a trimis pe părintele şi mentorul meu, marele om de litere, Alexandru Doru Şerban, în lumea celor drepţi! Îţi mulţumesc domnule profesor, acolo unde vei fi! Gorjul este mai sărac, umorul este mai sărac, scrisul românesc, în general, este mai sărac, fără tine! Dumnezeu să îţi fie alături!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: