spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEditorialANGAJAȚII REȚELELOR ELECTRICE S-AU „ELECTROCUTAT”

    ANGAJAȚII REȚELELOR ELECTRICE S-AU „ELECTROCUTAT”

    Nelu-Pochea-2016Scriam în urmă cu vreo două săptămâni despre un caz grav existent în curtea unui cetățean din satul Cursaru, comuna Plopșoru, unde un stâlp intermediar de curent electric, din curtea unui cetățean, a căzut peste un pom fructifer în plină vegetație, creând panică în familia respectivă. Omul a anunțat atunci, pe responsabilii cu rețelele electrice, care au venit, au fotografiat, și au plecat. Bine, asta nu a fost o crimă, adică faptul că au fotografiat și au plecat, fiindcă s-a dat de înțeles că se vor întoarce în cel mai scurt timp, și vor remedia problema. Dar de atunci și până acum a trecut aproape o lună de zile, iar situația se prezintă ca în prima zi! Cu alte cuvinte, stâlpul stă căzut în continuare peste pomul din curtea casei din satul Cursaru. Problema cea mai gravă este că stâlpul nu este doar el pur și simplu, ci mai are și firele de curent electric legate la elementele de susținere. Acele fire se află printre ramurile pomului, și prezintă un pericol real de electrocutare. Cine garantează că în căderea lor, firele întinse prin greutatea stâlpului metalic, nu au plesnit pe vreo porțiune, iar în contact cu vegetația ar putea să ducă la electrocutarea oamenilor nevinovați. Dacă în anul 2016, acesta este tipul de serviciu pe care îl oferă responsabilii cu rețelele electrice, atunci trebuie să deducem că aceștia se află cu mentalitatea undeva pe la jumătatea secolului trecut. Pe sub acel stâlp se află și drumul către grădina de legume a casei, dar și robinetul de apă din exteriorul casei, care este foarte necesară în acest sezon. Ori, cetățenii înspăimântați sunt obligați să riște zi de zi, pentru salvarea culturilor, iar factorii responsabili își etalează totala indiferență, dar și mai grav, totala culpă în caz de „Doamne ferește!” … Un apel și pe această cale, spre șefii zonali de la TRANSELECTRICA, să binevoiască să-și îndrume personalul de teren acolo unde este cazul, în mod deosebit acolo unde există un pericol real de electrocutare, unde spaima este stăpână într-o familie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: