spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEditorialAtenție la „Like-uri“

    Atenție la „Like-uri“

    Am luat-o cu toții razna, în special cei care fac politică în orașul reședință al județului Gorj. Dacă primarul liberal comite o gafă, și asta nu s-a întâmplat de puține ori, nu îți poți exprima opinia în spațiul public, pentru că imediat ești taxat: «Ești cu gașca lui Tudor!» sau «Ești cu PSD!». Și invers este valabil: «Ești cu gașca lui Romanescu». Imediat ești etichetat în fel și chip. Se analizează chiar și „Like-urile“ pe care o persoană le dă postărilor de pe rețelele sociale. Dacă apreciază o postare nefavorabilă conducătorului mult iubit al Primăriei, atunci face parte din tabăra adversă. La fel, și reciproca este valabilă.

    Există anumite sfere de influență, s-au format grupuri de presiune și sunt mulți care nu recunosc că sunt înrolați într-o parte sau alta. Dacă mașinile sunt puse pe trotuar pe cea mai aglomerată stradă din oraș, iar oamenii abia se strecoară este ceva normal. „Este o măsură bună. Trebuie doar făcute alveole“, spunea un consilier local de la PNL. Păi normal nu ar fi fost să fie realizate spațiile respective și abia pe urmă să se parcheze acolo? Mai mult decât atât, problema s-a amplificat, pentru că acum se parchează atât pe trotuar, legal, dar și pe o bandă a străzii. Impresia este că Florin Cârciumaru a tăiat trotuarele, iar acum Marcel Romanescu a transformat trotuarele în parcări. Poate că așa este normal să fie. Asta dacă nu privești situația cu ochii tăi!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: