Când am auzit prima dată cuvântul criză, ne-am dat de ceasul morții, am bocit, fără bocitoare de meserie, ca în urma unui cortegiu funerar ce duce România la groapă. Puteam să cădem în bazinul cu dejecții al economiei și tot ne obișnuiam cu răul. După juma de secol de comunism, inventivitatea la supraviețuire, nu mai are secrete pentru român. Dar să trecem la subiect. Jucătorul cu numărul 1, Zeus, a făcut marcaj strâns la recesiune, potrivindu-și discursul pe tonul unui prim-ministru și președinte, în același pachet. El, cu valoarea lui, cu prețul procentelor lui de încredere, strânse în mulți ani, a dat echivalență în realitate tuturor soluțiilor găsite. Trebuie să ieșim din hazna, dar cu un cost, ne-a zis. Plătit de popor și populație, în același timp. Tăiem, fraților, tăiem tot, așa cum tăia Ștefan cel Mare pe turci, așa trebuie, să radem salarii, pensii, prime, cheltuielile voastre, tot. Băi, nene, au gângurit destui, că dacă e musai, atunci cu plăcere, numai să ne fie bine. În antecamera campaniei electorale, președintele nostru, al tuturor românilor, ne-a mai și ras speranțele că poate a fost o glumă, tăierile astea or fi la mișto, să ne încerce nervii. Nici vorbă, adevărul ne-a închis gura atunci când vehemența lui Traian ne-a deschis pornirea sângelui, în clocot, prin trup – dragi politicieni de la Putere, lăsați gargara demagogică, nu promiteți măriri de salarii, că nu aveți de unde, m-am uitat peste buget și, din ce am descifrat eu, nu sunt bani. Dar deloc. Așa ne lăsa să auzim președintele, chiar din tabagica sa tușitură. Eeee, dar asta era înainte de zorile campaniei, cum vă scrisei mai acolea, sus. Deunăzi, ce credeți că suspină șeful? Exact, sfătuiește pe Mihăiță-premierul, să revină cu salariile, că a ținut gluma destul, acum avem treabă, trebuie să câștigăm un procent în plus la localele astea. Vedeți? Simțiți mirosul de vrăjeală? Normal că îl simțiți, românașul e obișnuit cu astea. În clipa dinaintea ștampilării, o dată la 4 ani, simțim o briză de băgare în seamă. Își aduc aminte de noi. Toți, nu vă faceți partizani cu nimeni, toți au procedat așa. Diferența acum este că toată lumea vorbește despre lipsă. Lipsă de bani. Însă pentru două-trei procente electorale, întotdeauna se găsește în teșcherea. Bine, dacă s-ar și întâmpla „revenirea” salariilor la cota dinaintea ciuntirii, ar fi minunat, nu zic nu, să fie primit. Așa cu miros de cârnați de campanie.
Binele o duce, încă, foarte rău în România!
Doamne-ajută!
