spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEditorialCHELULUI, TICHIE DE 600 MWh, ÎI TREBUIE!

    CHELULUI, TICHIE DE 600 MWh, ÎI TREBUIE!

    Despre cacealmaua cu un grup energetic de mare putere, se vorbea încă de pe vremea guvernelor conduse de Traian Băsescu. Acest grup energetic, cu o putere instalată de (probabil) 600 megawaţi/h, energie electrică, este o mare şmecherie, un praf în ochii gorjenilor, o adevărată cacealma. De fapt, se poate spune că este o tichie de mărgăritar, pretinsă de un chel. Chelul este bineînţeles, CEO, care după ce că este în halul în „care este”, îi mai trebuie şi încă un grup energetic! Şi încă unul ce n-a văzut românu’; aproape dublu faţă de un grup colos, de la Termocentrala Turceni. Bine, prima a venit abureala, aceea că vor fi noi locuri de muncă, de parcă ar fi cu miile! S-au luat la voturi, pe deşelate, în toate campaniile electorale, de prin 2008, încoace, cu promisiuni de locuri de muncă. Nu ştiu dacă în final va fi tot o fumigenă, precum „termocentrala” de la Sărdăneşti … Ah! Pardon, „a mai făcut” Manţog, o altă „termocentrală”, prin Motru … Bine, tot de aia electorală! Bun, hai să zicem că va fi făcut, altcumva, nu doar aşa cum au fost „ctitoriile” lui Iriza la Sărdăneşti, şi Manţog, la Motru, dar pentru ce? La ce este necesar, un asemenea grup energetic? Nu sunt destule care stau DEGEABA, cel puţin la Turceni?! Asta ne mai trebuia, nouă, acum? Încă unul, şi ăla mai dihai ca toate! Bine, poate mă veţi condamna unii dintre dvs, cum că va aduce multe locuri de muncă. Nu-i adevărat! Acest grup energetic, va fi construit de cel mult o sută de oameni, cam în timp de un an. Iar un grup similar, din Finlanda, după ce a fost dat în exploatare, este deservit de doar 9 (nouă) oameni! Cum e cu locurile de muncă? Nu condamn actuala conducere a CEO, fiindcă nu depinde de ei, în mod sigur. Acest grup, nu poate să fie decât o facilitate pentru statul chinez, şi nimic altceva. Un complex aflat aproape de intrarea în insolvenţă, datorită expansiunii de neoprit a energiei verzi, mai are nevoie de un nou grup energetic, ce ziceţi? Fie el, făcut chiar şi cadou, la trecerea cu nevederea, de către autorităţilor române, vizavi de uriaşa evaziune fiscală, făcută de comercianţii din China, prin toate unităţile de desfacere, din România! …

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: