spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEditorialCINE OARE NE FACE CĂRŢILE, DE ASTĂ DATĂ?

    CINE OARE NE FACE CĂRŢILE, DE ASTĂ DATĂ?

    pocheaEste din ce în ce mai clar, mai limpede, mai ca lumina zilei, că în România, altcineva face cărţile, începând de la şeptarul de caro, până la asul de treflă. Haideţi să le dăm o dată pentru totdeauna, pe faţă, fiindcă nu mai are niciun rost, să ne mai minţim uni pe alţii, dar şi pe noi înşine. Se vede de la o poştă, că politicienii noştri sunt doar o trupă de păpuşari, care se mişcă după cum sunt trase sforile, „din partea alaltă”. Nimic nu mai este întâmplător, toate sunt după scenarii bine puse la punct. Că majoritatea politicienilor noştri sunt nişte javre, asta este cu totul, altceva, dar pe undeva sunt nişte nevinovaţi, şi la propriu şi la figurat. Ei joacă după cum le cântă alţii, iar tot ei, la rândul lor, ne manipulează pe noi, aşa cum vor. Alegerea lui MRU, în funcţia de director al SIE, nu este nici pe departe, una întâmplătoare. Până una, alta, asupra sa planau mari suspiciuni de colaborare, cu alte servicii de spionaj, din alte state, mai de lângă noi, sau mai de peste gârlă. Ori un asemenea personaj, nici nu avea cum să fie luat în calcul, pentru o nominalizare, în vederea ocupării funcţiei de director al SIE. Să nu spună cineva, că PSD a blamat această nominalizare, şi de aceea nu şi-a trimis parlamentarii, la vot. Fals! Parlamentarii PSD nu au fost în sală, pentru a facilita instalarea lui MRU, ca şef al spionilor români. Cum nu era posibil să îl susţină prin vot, mai bine nu s-au prezentat, pierzând, dacă putem spune aşa, prin neprezentare, ca la fotbal. Tăvălugul a luat-o invers, PSD-ul pare a fi strivit şi măturat de către adversari, aşa cum ei au spulberat, pur şi simplu, băsiştii, în urmă cu trei ani. Numitorul comun, din tăvălug, se numeşte PNL. Pare a fi un partid de nimic, dar dacă aşa sunt cărţile făcute, n-au decât să joace aşa cum li se cântă … Apropo de jucat, nu ştiu dacă Ponta poate juca într-un picior, dar şi el joacă prin Turcia, tot aşa cum i se cântă … Restul, înscenări ordinare, între mafioţi care „la o adică” îşi dau mâna între ei, tot aşa cum şi-au mai dat-o. Punct.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: